Sport

Nicolae Dică, prezentat oficial la FCSB: “Importantă este discuţia pe care am avut-o cu patronul echipei, de a avea libertate”

Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la FCSB, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Tehnicianul a fost prezentat oficial și a vorbit despre obiectivele pe care le are la echipă.
27.07.2022 | 12:52
Nicolae Dica prezentat oficial la FCSB Importanta este discutia pe care am avuto cu patronul echipei de a avea libertate
Nicolae Dică, prezentat oficial la FCSB. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nicolae Dică este noul antrenor de la FCSB. FANATIK a anunțat în exclusivitate culisele acestei mutări imediat după meciul tur cu Saburtalo, pierdut de roș-albaștrii cu 0-1. Noul antrenor debutează în returul cu georgienii, FCSB având nevoie de o victorie la două goluri.

Nicolae Dică, prezentat oficial la FCSB: “Importantă este discuţia pe care am avut-o cu patronul echipei”

Noul antrenor al celor de la FCSB a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă. “Dicanio” a vorbit despre obiective, colaborarea cu Gigi Becali şi planurile de redresare ale echipei:

ADVERTISEMENT

“Iau în seamă mesajele de încurajare. Importantă este discuţia pe care am avut-o cu patronul echipei, de a avea libertate. A fost lucrul cel mai important, să îmi pun în practică ideile mele. Acesta a fost primul lucru.

Întotdeauna oamenii au spus că antrenorii vin pentru bani. Nu am pus pe primul plan banii, aşa am reuşit şi ca jucător. Este important să câştigăm la obiective. Este important că am avut o discuţie cu patronul şi am ajuns la un numitor comun. 

ADVERTISEMENT

“Când un antrenor de la FCSB pleacă, mă aştept mereu să fiu contactat”

Luni dimineaţa am avut primele discuţii. Când un antrenor de la FCSB pleacă, mă aştept mereu să fiu contactat. Ziua de luni a fost… până noaptea târziu au fost negocierile. Nu a fost vorba de condiţii. 

Sunt un om care comunică, îmi place să ascult ideile de la oameni. Când am plecat, patronul a mai spus nişte lucruri la nervi, dar eu am convingerea şi cuvântul patronului că nu se va mai întâmpla acest lucru. 

ADVERTISEMENT

Dacă nu avem rezultate în aceste 15 etape, normal că va veni un alt antrenor în faţa voastră. Avem 15 etape, un obiectiv, lucruri de pus la punct. Există şi o clauză de reziliere. Nu pot să plec oricând.

“Patronul mi-a spus că Florin Tănase va pleca după meciul cu Saburtalo. Aseară am aflat că va pleca mai devreme”

Am avut o discuţie şi cu Florin Tănase, am stabilit nişte lucruri. Nu aveam nicio problemă să lucrez cu el. Nu sunt un tip de om care să nu dau a doua şansă, dacă dovedeşte că merită. 

ADVERTISEMENT

Patronul mi-a spus că Florin Tănase va pleca după meciul cu Saburtalo. Aseară am aflat că va pleca mai devreme. Pierdem un jucător important, căpitanul echipei şi golgheterul ultimelor două ediţii.

O să aducem jucători. Sperăm să îi aducem pe cei pe care îi dorim. Am vorbit despre anumite transferuri cu patronul. Vom vedea pe cine vom reuşi să aducem. Nu pot să spun acum.

“Vom face totul să intrăm în Conference League”

I-am explicat patronului ce vreau să joc. Mi-a spus că eu răspund, a dat ok-ul. Cu FCSB am fost în grupe pentru 15 ani. Nu a fost bine pentru club că nu a mai ajuns în grupe. Vom face totul să intrăm în Conference League.

Cu cât avem mai multe echipe acolo, cu atât este mai bine. Am văzut că au venit fanii în acest început de campionat cu U Cluj. M-am bucurat enorm când mi-au spus că sunt alături de mine.

“În cele două antrenamente am lucrat mult tactic şi defensiv. Am încercat să umblu la moralul lor”

Am doar două zile la dispoziţie pentru a antrena echipa. Este un meci foarte greu, întâlnim o echipă bună şi trebuie să intrăm cu gândul de a ne califica. Am nevoie de un grup, nu de individualităţi. 

În cele două antrenamente am lucrat mult tactic şi defensiv. Am încercat să umblu la moralul lor. Au demonstrat că au valoare şi trebuie să îşi depăşească nivelul de anul trecut. 

Este foarte important să ne calificăm. O să mă gândesc care vor fi cei trei căpitani de echipă. Noi, staff-ul, vom decide căpitanul. Craiova, CFR Cluj, Sepsi, Farul, chiar şi FC U Craiova, sunt multe echipe tari. Va fi un campionat echilibrat. 

“Este un risc pe care mi l-am asumat. Dacă nu rişti, nu faci nimic în viaţă”

Ca să se ţină patronul de promisiune, trebuie să avem rezultate. Dacă echipa nu va juca cum trebuie, patronul nu va fi mulţumit şi este posibil să nu fiu nici eu la echipă. Este un risc pe care mi l-am asumat. Dacă nu rişti, nu faci nimic în viaţă.

Sperăm să nu mai fie criticaţi jucătorii. Ei trebuie să joace bine şi aşa nu va mai putea nimeni să îi critice”, a spus Dică la prezentare.

FCSB are un debut modest de sezon. Roş-albaştrii au remizat cu U Cluj, scor 1-1, şi au pierdut meciurile cu Saburtalo, scor 0-1, şi Rapid, 0-2. Joi, de la ora 20:30, Dică va debuta pe banca tehnică în returul cu Saburtalo, de pe Arena Naţională.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 4,50 este cota pentru „X” la FCSB – Saburtalo Tbilisi. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT