Dică, probleme înainte de FCSB - Lazio. Ce a decis în ziua meciului

Nicolae Dica, Europa League, FCSB-Lazio, exclusiv

FCSB - Lazio va avea loc în şaisprezecimile Europa League, azi, de la ora 22.05, pe "Arena Naţională", iar Nicolae Dică întâmpină probleme.

Nicolae Dică era hotărât să înceapă meciul cu Lazio Roma cu Denis Alibec în atac, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Internaţionalul român în vârstă de 27 de ani s-a accidentat cu o zi înaintea partidei de pe "Arena Naţională" şi nu va putea juca împotriva italienilor lui Simone Inzaghi. 

Gigi Becali a anunţat că Denis Alibec a suferit o leziune fibrilară şi că va lipsi cel puţin două săptămâni - vezi detalii, dar FANATIK.RO a aflat că atacantul a suferit o întindere şi riscă să rateze derby-ul pe care echipa lui Nicolae Dică îl va disputa contra lui Dinamo, duminică, 18 februarie, de la ora 20.45.

Antrenament programat în dimineaţa meciului FCSB - Lazio

Asta nu e singura problemă a lui Nicolae Dică. Miercuri a avut loc antrenamentul oficial al FCSB-ului înaintea meciului cu Lazio Roma, dar steliştii nu au putut să pregătească tactic defensiv duelul cu italienii din Serie A din cauza ploii care a pus stăpânire pe Bucureşti în cursul zilei de ieri. 

Astfel, antrenorul lui FCSB a decis ca jucătorii săi să mai efectueze un antrenament joi dimineaţa, chiar în ziua meciului, lucrur neobişnuit pentru stelişti. Nicolae Dică a profitat de faptul că partida cu Lazio are loc de la 22.05 şi a vrut să pună la punct ultimele detalii.

FCSB - Lazio, azi, ora 22.05, pe "Arena Naţională", în şaisprezecimile Europa League, LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.