Nicolae Dică a analizat la FANATIK SUPERLIGA echipa lui Costel Gâlcă după 0-2 împotriva lui CFR Cluj. Cum îi vede tehnicianul pe „lei”.
Nicolae Dică a venit cu o sugestie după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2: „Din punctul meu de vedere, ce am văzut la Craiova în ultimul timp, sistemul ăsta pe care îl folosesc cu 4-4-1 sau 4-2-3-1, la lotul de de jucători pe care îl au, cred că ar putea să până mai multe probleme dacă ar juca într-un 4-4-2.
Mă refer aici la Lukic și la Koljic, că sunt doi jucători de talie și buni în duelurile aeriene. Cu Mitriță undeva în partea stângă, în partea dreaptă un Baiaram sau Bană, copilul acela.
Cicâldău, un mijlocaș central care apare din linia a doua pe acele centrări care să vină din zona laterală. Așa poți să vii cu Mitriță și cu celălalt mijlocaș în partea dreaptă care să ajungă unu contra unu, să aibă acțiuni individuale și să pună mai multă presiune pe adversar”.
Antrenorul în vârstă de 44 de ani a tras concluzia: „Craiova domină adversarul, dar nu aduce multe mingi în careu. Jucătorii au calitate. A lipsit Mitriță. Baiaram are calitate bună, dar nu am văzut să depășească vreun adversar.
Cred că în acest sistem ar pune mai multe probleme pentru că în momentul în care au schimbat cu UTA de exemplu în 4-4-3, au pus probleme. La fel și acum pe final de joc. Ei schimbă doar când sunt conduși”.
Sorin Cârțu a comentat analiza lui Nicolae Dică: „Au fost momente în care au fost nu 4-4-2, ci 4-2-4. Erau vreo patru atacanți. Și tot nu au avut niște ocazii”. Fostul antrenor al FCSB are și răspunsul: „Pentru că n-au venit centrările bune și atacanții nu și-au câștigat duelurile. Contează câți oameni aduci în careu”.
Sorin Cârțu știe care este problema principală a Universității Craiova în plan ofensiv: „Dicane, nu contează numărul atacanților. Contează dinamica, să aduci acolo oameni, agresivitatea. Noi ce am dovedit e că ne lipsește forța ofensivă. Nu poți să stai cu un număr mare de atacanți și în schimbi tu să nu creezi probleme.
Trebuie agresivitate când sunt acolo atacanții. Și în momentul în care ai balonul și când nu-l ai, nu trebuie doar să faci pressing, să te bați pentru minge. Să vii pe niște combinații, să vii pe niște automatisme pe care ți le creezi.
Lotul Universității pe care îl are la dispoziție Gâlcă este pentru multe sisteme, nu doar pentru 4-4-2. Astea trebuiesc puse la punct foarte bine și în special această agresivitate pozitivă pe momentul nostru ofensiv”.
Noul președinte de onoare al Universității Craiova a explicat în continuare: „Ajungi cu centrări în careu care nu sunt atacate, adversari care resping foarte ușor, mingii care sunt pierdute în treimea adversă sau în jurul careului de 16 metri.
Ori acolo trebuie să fii mult mai responsabil, să aduci balonul în zona respectivă. Trebuie să scoți ceva. Fie că e o finalizare cu șut, nu neapărat gol. Un fault, un corner, ceva. Trebuie să te bați foarte mult”.
Nicolae Dică a mai observat un lucru important la meciul cu CFR Cluj: „Ce mai cred eu, și am văzut și la Screciu asta. Ar putea să ajute mai mult echipa, mai ales pe fază ofensivă din poziția de fundaș central. L-a prins de multe cu spatele la joc și a pierdut mingea.
Nu are acele demarcări de mijlocaș central și nici ritm de joc pentru că vine după accidentare. Dacă l-ar pune fundaș central ar intra și mai rapid în ritm, i-ar da mai mare încredere și ar veni cu fața la joc. Așa ar ajuta mai mult echipa pe fază ofensivă”.