Nicolae Dică este sub presiune la FCSB. Aşa cum FANATIK a anunţat, antrenorul a ajuns la capătul răbdării şi ar putea să îşi dea demisia de la FCSB, simţind că nu mai are niciun cuvânt de spus în faţa lui Gigi Becali.
Iar meciul cu Petrolul se poate dovedi decisiv. Antrenorul celor de la FCSB a declarat că victoria de la Ploieşti este obligatorie şi ar mai spăla din umilinţa suferită în Danemarca:
“Ne aşteaptă o partidă dificilă pentru că cei de la Petrolul au jucători de mare experienţă, joacă pe teren propriu. Au foarte mulţi suporteri. Sunt foarte buni pe contraatac, la fel şi la fazele fixe. Ne aşteaptă un meci greu.
Au trecut greu zilele după meciul cu Silkeborg. Trebuie să trecem peste, ne aşteaptă un meci greu în campionat. Vom vedea mâine seară dacă a meritat să rămână o parte dintre jucători acasă. Dacă vom câştiga mâine seara, înseamnă că am decis bine.
Mai rar am odihnit jucători. Am jucat din trei în trei zile cu ei şi s-a văzut în campionat. Este normal să ne critice pentru că am pierdut un joc în Europa aşa cum l-am pierdut. Nu mă aşteptam să pierdem aşa jocul. Credeam că ne putem ridica la un nivel mai mare, de Europa.
Chiar dacă am folosit jucători foarte tineri, eu am mare încredere în ei şi sper ca măcar 2-3 dintre cei care au fost pe teren în Danemarca să joace la un nivel foarte mare. Mi-aş dori mult acest lucru.
Pentru ei a fost un nivel mai ridicat. Dar avem încredere în ei şi sper ca în viitor să crească. Eu am fost dezamăgit de rezultat, nu mă aşteptam să pierdem aşa. Speram să avem curaj, fără curaj şi încredere nu poţi să faci nimic.
Am făcut acest lucru la acest meci (n.r. menajatul titularilor), o să vedem mâine seara ce facem, noi sperăm să câştigăm. Iar pentru joi seara o să vedeţi cum o să abordăm jocul. O să vedeţi joi dacă intră jucătorii de bază.
Nu vreau să vorbesc despre meciul de joi. Avem meci important cu Petrolul. Este clar că la Silkeborg nu am făcut un joc bun, defensiv nu am fost unde trebuie. Uneori, ce vezi la antrenament te poate păcăli”, a spus Nicolae Dică la conferinţa de presă premergătoare meciului cu Petrolul.