Adevărul despre ultimele patru zile ale cuplului Ceaușescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Nicolae și Elena între 22 și 25 decembrie 1989

„Anabasis” este lucrarea istoricului grec Xenofon publicată după 400 a.Chr. Acolo era vorba de expediția de întoarcere din Imperiul Persan a 10 000 greci care îl ajutaseră pe Cyrus cel Tânăr în lupta cu monarhul legitim, Artaxerxes, fratele său. Bătălia de la Cunaxa fusese câștigată de Cyrus, dar acesta murise la finalul luptei.

Grecii au rătăcit fără hartă până când au atins țărmul Mării Negre. Pentru ei, era „acasă”.

Jaroslav Hasek, autorul „Peripețiilor Bravului Soldat Svejk” are un capitol: „Anabasa lui Svejk spre Budejovice”. Putem împrumuta și noi titul de „Anabasis” ultimelor zile din viața lui Nicolae Ceaușescu.

21 decembrie 1989 – începutul sfârșitului

Ziua de 21 decembrie 1989 a însemnat cea mai usturătoare palmă primită de Nicolae Ceaușescu din partea Istoriei. Mitingul ordonat de el, în care spera să câștige adeziunea maselor împotriva Revoluției de la Timișoara, s-a întors împotriva lui. Evident, cei ce își propuseseră să îl dea jos, nu stătuseră cu mâinile în sân.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

În noaptea care a urmat, Ceaușescu a continuat să se folosească de servilismul ultimilor să colaboratori fideli. Închisoarea Jilava gemea de răniți arestați, în timp ce la Intercontinental, Sala Dalles, Universitate, Piața Romană, oamenii mureau cu sutele.

A doua zi de dimineața, totul era șters, iar soarele primăvăratec deși era decembrie, încălzea puțin aerul rece de iarnă.

Lumea începuse să se adune în Piața Palatului. Nicolae și Elena Ceaușescu rămăseseră acolo. S-a tot afirmat după 1989 că erau buncăre, tuneluri, chiar un aeroport secret, conectat printr-un tunel.

Totuși, Nicolae Ceaușescu a încercat să iasă la balcon cu o portavoce. Evident, nu l-a ascultat nimeni. Ba chiar mulțimea și-a dat seama că el era acolo. De aceea, de nicăieri, a venit îndemnul de a forța intrarea.

Digisport.ro

Nu mai suporta și a vrut să plece gratis de la Real Madrid! Acum a devenit erou, iar soția sa a transmis doar ȘASE cuvinte

Cu puțin înainte de ora 12, Victor Stănculescu, generalul care a refuzat să fie ultimul Ministru al Apărării al lui Ceaușescu i-a convins pe Nicolae și Elena Ceaușescu să plece cu un elicopter.

22 decembrie 1989, ora 12,09: Nicolae Ceaușescu a plecat. Este momentul simbolic al încetării puterii sale. Începe propria sa „Anabasis” -cursa spre nicăieri timp de 6 ore și jumătate

Aparatul de zbor era un elicopter Dauphin SA 365 a aterizat la dispoziția lui Victor Stănculescu, pe o terasă a CC al PCR. O antenă fusese rabatată pentru a face loc aterizării. La manșă, se afla lt.colonel Vasile Maluțan. Alături de el, copilotul Mihai Ștefan și Stelian Drăgoi mecanicul de bord completau echipajul.

În elicopter, au urcat Nicolae și Elena Ceaușescu, gărzile lor de corp, maiorul Raț Florian și căpitanul Marian Rusu, politicienii Manea Mănescu și Emil Bobu.

Elena Ceaușescu îi spune lui Victor Stănculescu: „Victoraș, să ai grijă de copii!”. Încrederea cuplului Ceaușescu în el era foarte mare. Elicopterul decolează deja când revoluționarii ajunseseră la câteva zeci de pași de locul de unde decolase elicopterul. Elicopterul era la capacitate maximă, iar decolarea de la înălțime l-a ajutat, grație măiestriei pilotului, să prindă portanța necesară.

Ultimele gărzi de corp ale lui Ceaușescu au reușit să oprească mulțimea. Ceaușescu putea fi linșat acolo, pe clădirea CC al PCR, simbolul puterii sale, timp de peste 24 de ani.

Prima destinație-Palatul Snagov

La ora 12.21, elicopterul a aterizat la Palatul de la Snagov. Indicativul folosit era „Balta mică”. Maiorul Raț și căpitanul Rusu, primul aghiotant al lui, cel de al doilea al ei, i-au ajutat pe pasageri să coboare.

Nicolae Ceaușescu a fost ajutat de maiorul Raț să ia legătura telefonic cu județele Dolj, Constanța, Dâmbovița, Cluj și Argeș. Ceaușescu vorbea singur, ceruse un raport scurt. La Dolj, Ion Traian Ștefănescu îi raportase că oamenii cereau ca primul secretar de la Dolj să vorbească direct cu ei. Ceaușescu încă mai spera. În țară, era liniște. Nu se aflase încă unde era el. Nu avea să mai dureze mult. Treptat televiziunea și radioul aveau să popularizeze știrea.

Știrea sinuciderii lui Milea fusese ultima știre a vechiului regim. Revoluționarii au venit la Televiziune și la Radio. Deja în Studioul 4, se rostogoleau știri după știri. Evident și multe falsuri, mai ales cele legate de teroriști.

Ceaușescu a cerut elicoptere de sprijin. Vasile Maluțan a primit ordin să îl ducă cu vorba și chiar să încerce să scape de pasagerii săi. Gărzile de corp erau încă fidele. Tot ce a reușit Maluțan în cele 26 de minute pe care Ceaușescu le-a petrecut pentru ultima dată la reședința preferată, a fost să îi lase pe Bobu și Mănescu la sol.

Explicația l-a convins pe Ceaușescu: elicopterul zburase cu 2 oameni mai mult peste capacitatea optimă. Nu se putea ridica de la sol. De sus, lucrurile fuseseră mai simple. După ce s-a lăsat în picaj controlat, aparatul s-a stabilizat. Acum, s-ar fi prăbușit rapid dacă ar fi decolat.

A doua aterizare. Ceaușeștii în voia sorții lângă Titu

Elicopterul a plecat la ora 12.47. De la Snagov, Ceaușeștii au luat un pachet alb voluminos. S-a speculat mult asupra acelui pachet. Pachetul a fost luat de maiorul Raț. Căpitanul Rusu ducea o geantă plic a Elenei Ceaușescu, în care erau 7 carnete CEC ale copiilor săi.

În pachet, unii au spus că erau merinde: apă, mere, pâine. Ceaușescu era diabetic și trebuia periodic să mănânce fructe și să bea apă. Alții au spus că pachetul ar fi fost o rezervă în valută destul de consistentă.

Ceaușescu nu a avut o țintă fixă. A realizat că fusese abandonat. Se bazase mereu pe Armată, unde el își începuse cariera de șef comunist la Direcția Politică Superioară a Armatei. De acolo își recrutase fidelii puși 24 de ani în posturi cheie. Sau pe acolo îi trecuse înainte de a-i aduce aproape de el. Elicopterul a virat spre Pitești. Piloții prinseseră în căști știrile de la radio. Erau deciși că trebuiau să scape de pasageri.

Evident, scuza cea mai bună a fost aceea că elicopterul putea fi luat la țintă de bateriile antiaeriene ca aparat de zbor suspect. Totuși, ordinul de închidere a spațiului aerian a fost dat în seara acelei zile la ora 19, când deja Ceaușescu nu mai putea spera să zboare vreodată viu.

Nicolae Ceaușescu se temea de atentate. Scăpase în 1957, la Vnukovo dintr-un avion Iliușin prăbușit în drum spre Moscova. În accident, murise Grigore Preoteasa. Dej a declinat invitația atunci motivând că era răcit. Așa că Nicolae Ceaușescu a decis să aterizeze, mai ales că se apropiau de Boteni. Divizionul 82 Rachete Antiaeriene nu era departe. Era ora 13.09. Elicopterul nu se depărtase la mai mult de 33km de Otopeni. Controlul aerian îl avertizase pe Maluțan că „se îndepărtase prea mult”. Evident, un pilot MAPN experimentat ca el știa.

La Boteni, era și regimentul de elicoptere comandat de comandorul Ioan Suciu. Elicopterul a aterizat într-un lan de orz. Pilotul lui Ceaușescu a spus pe cine transportase. Altfel, bateria unității de elicoptere ar fi pulverizat elicopterul cu tot cu pasageri.

Lanul de orz era pe raza comunei Sălcuța, la sud de Titu. Soții Ceaușescu și gărzile de corp au petrecut acolo jos circa 23 minute

Sălcuța, 22 decembrie 1989: „Bătălia” transportării lui Ceaușescu. Maiorul Raț a încercat să oprească mașini. Un Mercedes alb dinspre Titu, o Dacia roșie dinspre București nu au fost pe placul Ceaușeștilor. Nu prezentau încredere. Li s-a părut suspect că acei trei bărbați și o femeie din mașina roșie îi pofteau.

Aici, intervine doctorul bucureștean Nicolae Decă. S-a spus acum mai mult timp că acest medic ar fi rostit în fața colegilor din spital (Spitalul Găești) că el îi va găsi pe cei doi, fiindcă se aflase de la știri că fostul de acum președinte era pe șoseaua Titu-București. Nicolae Decă a plecat cu Dacia roșie cu nr 4 B 2646 din Găești, spre București. I-a întâlnit pe cei doi, a spus că era nepotul unui blănar „de la ei”.

Nu era singura întâlnire a Ceaușeștilor cu oamenii. Inginerul Marius Popescu (Avicola Ferma 5 Titu) s-a oferit să îi ducă cu remorca trasă de un tractor. Apare și o Dacia albă condusă de alt inginer, șeful Fermei 7 de la Avicola Titu.

Inginerul Popescu voia să însceneze un accident pe pasarela Produlești (fusese mereu contrat de activiștii lui Ceaușescu pentru origini burgheze și comportament mic burghez în agricultură-incendia miriștile pentru a ara ogoarele). Inginerul Vlad voia să îi ascundă în beciul socrilor lui, care și ei avuseseră de suferit din cauza lui Ceaușescu.

Până la urmă, a apărut doctorul Decă. Ceaușeștii și cu Raț s-au urcat la el. Pachetul a ajuns în portbagaj. Marian Rusu a urcat în Dacia albă, spunând că va urma Dacia roșie. Dacia roșie urma să se îndrepte spre Titu. De aici, putea merge spre Pitești (via Găești), fie spre Târgoviște. În mintea lui Ceaușescu, a încolțit ideea de a merge la Voinești Dâmbovița.

Plecarea mașinii roșii s-a produs la ora 13.32. Timp de 23 minute militarii de la Boteni au survolat zona cu elicopterele dar nu au dat de Ceaușescu.
Totuși, Marian Rusu cu geanta Elenei Ceaușescu, l-a convins pe inginerul Vlad să plece spre București. Îi însoțea și inginerul Popescu. Ajuns la drumul care lega Târgoviște de București la Bâldana, benzina s-a terminat. Atunci Rusu s-a dus spre Târgoviște. Oare de ce a ales același drum pe care l-au ales și Ceaușeștii? La Târgoviște, îl va regăsi pe maiorul Raț.

Cursa continuă cu o Dacia neagră. Maiorul Raț îi abandonează pe Ceaușești la Târgoviște

Doctorul Decă a recomandat călătoria pe un drum mai sigur spre Târgoviște, la Combinatul de Oțeluri Speciale. Cu 7 km înainte de Târgoviște, la Văcărești, doctorul Decă a declarat că are defecțiuni la mașină. A spus că avea probleme la contact și că nu mai avea benzină. Evident, mințea. Un om care făcea naveta zilnic Găești-București avea suficientă benzină. Doctorii o primeau uneori pe post de mită.

Așa a intrat în scenă un muncitor care se ocupa cu stârpirea insectelor și rozătoarelor, Petrișor Nicolae din Văcărești. Acesta avea o Dacia neagră, cu numărul 1 DB 3005. Muncitorul dorea să plece să își ia cota de benzină pe decembrie și pregătea mașina pentru drum. Doctorul Decă a circulat între orele 13.32-13.55. Doctorul a pornit în trombă spre București. Avea cu el și pachetul de la Snagov al Ceaușeștilor.

În ianuarie 1990, doctorul Decă a obținut viză de SUA și „s-a topit” peste Ocean. Nimeni nu știe ce era în acel pachet. Asta după ce a dat numeroase interviuri despre aventura sa de la Sălcuța la Văcărești.

De la ora 13.55, Ceaușeștii și garda de corp ajung la Combinat. Ceaușescu a dorit să le vorbească celor de la Oțeluri Speciale, dar a fost huiduit și s-au aruncat pietre și sticle în direcția lor.

Ceaușescu ar fi vrut să meargă la un ilegalist din Ulmi, pe care îl cunoscuse în 1936. Și atunci, Ceaușescu era hăituit de oamenii Siguranței. Era tânăr și plin de speranțe. Acum era bătrân și căzuse din vârful Puterii, unde ajunsese plecând de jos, politic vorbind, inclusiv de la Ulmi. Acolo fusese arestat, ținut prizonier la Târgoviște, judecat la Brașov și apoi arestat la Doftana.

Elena Ceaușescu a declarat că ilegalistul Ion Olteanu murise. „Savanta” se înșelase. Ion Olteanu avea să moară în 1993. Oare de ce nu a dorit Elena Ceaușescu să îl vadă pe Olteanu? Circulau multe legende privind abaterile Leunței Petrescu, viitoarea Elena Ceaușescu din ilegalitate. Nerespectarea disciplinei în ilegalitate, aventuri cu ofițeri germani. Mai târziu, în anii 50, când deja era tovarășa Ceaușescu, a fost dată afară de la MAE unde lucra ca referent, fiindcă era soție de activist ilegalist. Ceaușescu era atunci general-maior la Direcția Politică Superioară a Armatei.

Nicolae Ceaușescu a dorit să ajungă la Județeana de Partid, la Pantilimon Găvănescu. Numai că prim-secretarul pierduse controlul, era amenințat cu linșajul. La 12.40, Găvănescu raportase lui Ceaușescu aflat la Snagov, că era liniște, Acum, la 14.20, Găvănescu era agățat de balcon pe dinafară, gata să fie lăsat în gol. Revoluționarii l-au salvat.

La ora 14.20, maiorul Raț a abandonat și el misiunea. Ceaușeștii erau pe cont propriu. Șoferul i-a dus la 14.26, la Centrul de Protecția Plantelor. Și el dorea să scape de cei doi. Ceaușescu voia să vorbească neapărat cu inginerul Păun. Știa că era apropiat de cei de la Județ. Numai că fiica inginerului Păun a telefonat la Miliție să spună că știa unde erau Ceaușeștii.

În tot acest timp, televiziunea informa pe unde fusese zărit Ceaușescu. Se știau mașinile în care urcase. Totul până la lăsarea serii.

Ceaușeștii prinși de Miliție și Securitate

Vor ajunge în Cazarma Târgoviște. Evident, după o altă călătorie cu mașina și o altă escală la Rățoaia Reușind să scape de la Centrul de Plante, Petrișor Nicolae se oprește în centrul orașului Târgoviște și spune că știe unde se află Ceaușeștii. Inițial el nu a fost crezut. Nu fuseseră crezuți nici Plutonierul Constantin Paisie (33 ani) și sergentul major Ion Enache (26 ani) de la Miliția rutieră care au raportat ce auziseră. Superiorii lor ignoraseră și telefonul familiei Păun.

Cei doi milițieni îl cred pe Petrișor și consideră că fiind după program, pot să meargă pe cont propriu. Ei ajung la Centrul de Plante. Paisie luase Dacia albă cu radar ( 1 DB 4112) pe care tocmai o lăsase în garaj.

Ceaușeștii sunt arestați. Milițienii doreau să îi ducă la sediul Miliției. Numai că lumea era pe străzi și, urmăriți de populație, milițienii pleacă la Rățoaia. Era o zonă cunoscută și ferită. Acolo, lângă o baltă, mașina a fost camuflată cu păpuriș. La ora 17.50, când era deja întuneric, milițienii ajung la sediul Miliției.

Revoluționarul Ilie Știrbescu i-a percheziționat pe Ceaușești

La ora 18.10, ofițerii MAPN maior Ion Mareș și maior Ion Țecu, locțiitorul comandantului securității col. Gheorghe Dinu și subofițerul plutonier Constantin Paisie au decis. Ceaușeștii vor fi duși la Cazarma Târgoviște. Aici erau două unități militare: UM 01378 și UM 01417. Prizonierii au ajuns la ora 18.35.

Așadar, ultima „vizită de lucru” a lui Ceaușescu s-a desfășurat pe ruta București (CC al PCR) cu elicopterul până la Snagov, apoi la Sălcuța și de acolo, cu o Dacia roșie până la Văcărești – cu o Dacia neagră la Târgoviște-Combinatul de Oțeluri Speciale, Județeana de Partid-Centrul de Plante- Rățoaia cu mașina radar a Miliției-Miliția Târgoviște – Cazarma Târgoviște cu o escortă a Miliției și Securității.

Așadar, între 12.09 și 18.35, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a ajuns la finalul carierei sale. Mai avea de trăit numai 3 nopți și aproape 2 zile și jumătate.

Ceaușescu voia să ajungă la Voinești. Decizia procesului și a execuției

Căpitanul Ion Boboc, plutonierul de Miliţie, Constantin Paise îi păzeau în interiorul dormitorului improvizat. La uşă, pe hol, îi păzeau locotenentul-major Iulian Stoica şi caporalul Dorian Dobriţa. Maiorul Ion Ţecu, comandantul unității colonelul Andrei Kemenici, maiorul Ion Mareş şi reprezentantul Securităţii, locotenent-colonelul Gheorghe Dinu îi mai vizitau sporadic. Căpitanul Boboc a aflat că Nicolae Ceaușescu îi putea oferi orice grad în Armată și 1 milion de dolari dacă îl scotea spre Voinești cu un transportor blindat. Ceaușescu știa că exista un centru de comandă special al Armatei la Voinești. Probabil autorizase o investiție acolo, cert este că până azi nu se știe dacă era sau nu ceva acolo. Era noaptea de 22/23 decembrie 1989. În dimineața zilei, au murit militarii de la Otopeni, confundați cu teroriștii. În seara zilei, au fost doborâți generalii Nuță și Velicu în timpul unui zbor. Fidelii lui Ceaușescu erau eliminați, iar lumea era alarmată de așa-zișii „teroriști fideli lui Ceaușescu”. Probabil, diversiunea voia să pregătească populația psihologic pentru a cere moartea Ceaușeștilor. Se poate observa că mai erau oameni care încă îi tratau omenește.

În ziua de 23 decembrie 1989, pentru că se trăgea asupra cazarmei, colonelul Kemenici a ordonat ca soții Ceaușescu să fie ascunși într-un punct mobil de comandă între două barăci. În dimineața zilei de 24 decembrie 1989, Ceaușescu vrea să iasă la geam să se adreseze mulțimii. Camera lor era camuflată în geam cu o pătură. Fereastra dădea spre stradă. Evident, dacă chiar erau amenințări teroriste, niciun caporal nu un comandant de unitate nu ar fi ținut prizonierul cel mai important din România lângă stradă. Kemenici primise ordinul să „recurgă la metodă” adică să îi împuște dacă se întâmpla ceva.

În noaptea de 24/25 decembrie 1989, Ceaușeștii, îmbrăcați cu tunici militare, au fost ascunși într-un TAB. Acolo au așteptat ziua care urma să îi ducă în lumea de dincolo. Ceaușeștii au mâncat fasole. Ceaușescu a refuzat ceaiul îndulcit, a refuzat pâinea neagră și a cerut apă minerală. Elena Ceaușescu a protestat că se tăiau porcii în dimineața de 23 decembrie.

Ceaușeștii, deținuți în Cazarma de la Târgoviște

Nicolae Ceaușescu a dorit o cămașă curată. Prin intervenții, de la București, i s-a adus un plic cu doze de insulină. Din aprilie 1989, lui Ceaușescu i se administra periodic insulină. Putea oricând să intre în comă diabetică. Și-a făcut doza înainte de proces, după consultul medical premergător procesului. Ceaușescu a poftit și o cană cu lapte, dar Kemenici a refuzat să îi dea. Ofițerii i-au reproșat viața grea pe care o duceau. Pâinea aceea neagră era un lux, iar totul era cartelat. Totuși, impresia celor care i-au păzit era că Nicolae Ceaușescu se simțea trădat. Îi spusese lui Kemenici să nu își trădeze patria. Se temea că se va dezmembra România. Totuși, Ceaușescu s-a bucurat când Kemenici a spus că era Victor Stănculescu la comanda Armatei. Avea încredere în el.

În noaptea de 23/24 decembrie 1989, colonelul Gheorghe Trosca a murit la MAPN, în timp ce fusese trimis în sprijin și fusese luat drept terorist. În dimineața de 24 decembrie, la Brădești Dolj, patru mașini sovietice nu opriseră la un baraj militar. Au fost focuri, o mașină distrusă, mai mulți răniți din care doi au decedat.

În noaptea de 24/25 decembrie 1989, Victor Stănculescu a decis să se creeze completul de judecată care să îi judece pe Ceaușești. Se pare că el era singurul om care știa unde sunt cei doi și nu îi anunțase pe cei din CFSN. Totuși, grupul Iliescu (Brucan, Militaru) știa de locul unde era Ceaușescu. Nu voiau însă să și-l pună în cap pe Stănculescu. Acesta putea oricând să îl întoarcă pe Ceaușescu la comandă. Presupusul centru de la Voinești nu era departe. Iar Ceaușescu a avut încredere în Stănculescu până în 25 decembrie 1989 la proces. Victor Stănculescu știa că are în mâna lui soarta Ceaușeștilor. După mai multe opinii de specialiști, se pare că el dorea să îi lase puterea cuiva. Ion Iliescu părea omul potrivit. Eliminarea lui Ceaușescu putea fi făcută dacă exista cumva și un acord de „sus”. Potrivit unor surse, Mihail Gorbaciov și-ar fi dat acordul.

Cuplul Ceaușescu- ultima reprezentație – 25 decembrie 1989 de la ora 13.20, la ora 14.40

În acea dimineață de 25 decembrie, generalul Stănculescu a decis să vină la Târgoviște cu elicopterele. Avea completul pregătit. Îi trebuiau oamenii care să execute cuplul dictatorial. I-a găsit la parașutiștii de la Boteni (UM 01482 ). Astfel, căpitanul Ionel Boieriu, plutonierul Dorin Cârlan, sergentul major Octavian Gheorghiu. Nu știau unde merg, știau că era o misiune de grad 0. Au fost 8 voluntari când i s-a dat raportul lui Victor Stănculescu. El a ales trei militari mai înalți și corpolenți. Voia să arate vigoarea soldaților români. Execuția nu putea fi dată pe mâna unor gardieni de închisoare. Armata trebuia să își ia revanșa pentru imaginea pătată de Ceaușescu. Cel puțin, asta dorea Victor Stănculescu. Membrii Tribunalului Militar Excepţional erau: preşedinte – judecătorul – colonel Gică Popa; al doilea judecător – colonelul Ioan Nistor; procuror-maiorul Dan Voinea; grefier a fost Jan Tănase. Completului de judecată i s-au adăugat, la Târgovişte, trei asesori populari: căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Condrea şi locotenentul Ion Zamfir. De la Bucureşti au fost aduşi şi doi apărători din oficiu: avocatul Constantin Lucescu pentru Nicolae Ceauşescu şi avocatul Nicolae Teodorescu pentru Elena Ceauşescu. Echipa mai avea și oamenii lui Stănculescu: un jurist militar din departamentul său (maiorul Mugurel Florescu), aghiotantul său (locotenentul-major Trifan Matenciuc), cameramanul militar (colonelul Ion Baiu) de la MApN. Din partea puterii politice (CFSN) erau prezenți Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu.

În dimineaţa de 25 decembrie în Ghencea, la stadionul Steaua, ei s-au îmbarcat în două elicoptere cu destinaţia Târgovişte. Elicopterele veniseră de le Boteni, unde îi luaseră pe membri comandou-ului care trebuia să îi execute pe Ceaușești. Nicolae și Elena Ceaușescu au refuzat să recunoască acel tribunal. Totuși, acel tribunal avea rol de paravan. Stănculescu știa încă de la sosirea în cazarmă unde să îi împuște: peretele Corpului de Gardă al unității. A arătat locul celor trei parașutiști. Practic, Stănculescu dăduse ordine clare. Dacă s-ar fi încercat salvarea lui Ceaușescu, militarii din interior trebuiau să tragă în ei și în complet. Urma apoi un cerc de foc din exteriorul sălii, iar un tanc de afară trebuia să îngroape totul sub moloz cu proiectilele sale.
Se zvonea că elicoptere americane de la o bază din Mediterana ar fi venit să îl salveze pe Ceaușescu. În acele zile, era posibil orice. Ceaușescu avea încă multe secrete. Eliminarea sa putea face noua putere să stea liniștită. Detaliile se cunosc. Sentința s-a dat la 14.40. Cameramanul a filmat până la legarea celor doi. Apoi, a filmat ultimele focuri trase asupra lor, constatatarea decesului și învelirea corpurilor neînsuflețite cu foi de cort verzi.

Sentința a fost executată la ora 14.50. Ceaușeștii nu puteau face recurs, fiindcă nu recunoșteau tribunalul. Ei au considerat totul ca o mascaradă. Totuși, în dimineața zilei procesului, prin vizorul TAB ului, când Ceaușescu l-a zărit pe Stănculescu, sosit cu elicopterele, ar fi zis că se considera salvat. Cadavrele trebuiau luate și învelite în foi de cort, apoi duse la București. În elicopter, unul dintre parașutiști ar fi stat fix pe cadavrul lui Ceaușescu. Nu mai era loc în altă parte. Epoca Ceaușescu se încheia o dată cu primul glonț tras spre dictator, pus cu fața la zidul unei unități militare din Târgoviște.

În loc de epilog…A fost oare vid de putere timp de 6 ore și jumătate? La 32 de ani de la execuția Ceaușeștilor, un lucru este clar. Noua putere emanată din Revoluție, la 22 decembrie 1989 nu se putea instala cu Nicolae Ceaușescu în viață. Diversiunile cu teroriștii care au curmat vieți nevinovate urmau să pregătească lumea să ceară moartea lui. Erau de ajuns și atrocitățile de până în 22 decembrie 1989 care i se puteau imputa lui Ceaușescu. Totuși, o nouă putere își confecționează un dușman puternic. Oare ce credibilitate mai aveau cei ce au preluat puterea în fața unui Ceaușescu diabetic care cerea o cană cu lapte? Oare de ce a fost lăsat Ceaușescu în această „anabasis” de șase ore și jumătate? Se dorea să se vadă dacă are pregătit un plan de rezervă?

Se dorea să se vadă dacă chiar poate fugi din țară? Zvonistica televizată insista pe asta. Dacă el era vinovatul numărul 1 de ce a fost lăsat să plece de pe sediul CC? De ce elicopterul nu a fost interceptat în aer și forțat să aterizeze? Toate aceste inadvertențe par să conducă la un răspuns: Ceaușescu a fost dat jos printr-o revoluție populară. Lovitura de stat a putut deturna și a deturnat cursul ei, lucru care se petrece în orice revoluție din istorie. În toată această pleiadă de speculații, necunoscute și întrebări fără răspuns, un lucru a fost clar. Timp de peste 6 ore, România a fost oare într-un vide de putere? Ceaușescu chiar nu avea un succesor pregătit? Povestea cu Nicu Ceaușescu drept succesor nu mai poate sta azi în picioare. Nici decolarea de pe sediul CC nu a fost o fugă cum s-a spus. A fost o evacuare de urgență. Este o enigmă de ce a rămas Ceaușescu în sediul CC până a doua zi. Să fi fost oare numai ambiția sa vecină cu paranoia că putea să întoarcă totul cu simpla lui prezență? Mai spera la ceva atunci? Mulți au în memorie scena când își privea ceasul la proces. În mod clar nu mai aștepta nimic atunci. Vorbise de trădătorii de lângă el pe care îi protejase. Ba chiar Elena Ceaușescu refuzase mazilirea completă a lui Ion Iliescu.

Apariția lui Nicolae Militaru a alimentat retorica implicării KGB și a Moscovei. Nu este nimic nou. Moscova ș Washington declaraseră că nu se vor implica politic, asumat, la vedere. Asta nu înseamnă că serviciile secrete stăteau cu mâna în sân. Istoricii au afirmat că în acele zile niciun șef de serviciu secret din statele vecine nu a fost schimbat. Adică, toți vecinii României au fost mulțumiți de ceea ce se petrecuse la București. În mod clar, revoluția din 1989 nu s-a încheiat în decembrie 1989. Vor urma noi momente prin care noua putere s-a instalat. Abia în noiembrie-decembrie 1991 putem spune că lucrurile s-au așezat într-o formă echilibrată când s-a adoptat Constituția de azi a României. Sunt revoluții care durează ani de zile, nu numai o săptămână sau câteva luni.

CC al PCR, televiziunea, MAPN erau sedii de putere. Sau mai bine zis, erau centre potențiale de putere. Televiziunea îi croise portetul de inamic public nr.1, numai că toți voiau să se descotorosească de el. Cel puțin după ce Raț Florian i-a abandonat pe șefii săi, cei doi puteau fi oricând reținuți. Kemenici i-a tratat relativ bine la cazarmă. Ba chiar i-a păzit. Și el voia să scape de ei, amenințând că îi va sui în transportoare și că îi va aduce la București. Oare a mai ajuns Ceaușescu la București după 22 decembrie 1989 și altfel decât în foaia de cort? Adică în viață? Sunt surse care demonstrează că da, s- ar fi putut. Un jurnalist francez, cu opinie demontată chiar de fostul procuror general Augustin Lazăr susținea că s-ar fi tras în oameni deja morți. Așa s-ar fi întâmplat și cu cuplul Benito Mussolini și Claretta Pettacci în 1945. Multe declarații ale celor trei parașutiști nu prea concordau cu ultimele imagini ale soților Ceaușescu înainte de punerea lor în sicrie. Evident că ne aflăm pe tărâmul speculațiilor. Însă un lucru este cert: odiseea Ceaușeștilor va continua cu peripeții și după moartea lor.