Sport

Nicolae Stanciu, despre grupa României în preliminariile Euro 2024: „E cea mai accesibilă pe care o puteam avea”

Nicolae Stanciu, fotbalistul celor de la Wuhan Three Towns și component al lotului naționalei României, a vorbit despre șansele de calificare ale „tricolorilor” la Euro 2024.
09.10.2022 | 17:33
Nicolae Stanciu despre grupa Romaniei in preliminariile Euro 2024 E cea mai accesibila pe care o puteam avea
Nicolae Stanciu a vorbit despre grupa din care face parte România pentru calificarea la Euro 2024. „Tricolorul” consideră că este cea mai accesibilă grupă pe care naționala pregătită de Edi Iordănescu o putea întâlni. Sursă foto: Sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

Nicolae Stanciu a vorbit despre grupa în care România va evolua pentru preliminariile Campionatului European din 2024 și crede că Elveția este favorită la calificare. „Decarul” României din ultimele meciuri nu a ezitat și a recunoscut că este cea mai accesibilă grupă în care „tricolorii” puteau să se afle.

Nicolae Stanciu, despre șansele României la calificare: „Depinde numai de noi”

Nicolae Stanciu a urmărit din China tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Internaționalul român, cu 54 de apariții pentru prima reprezentativă, o consideră pe Elveția favorită la câștigarea grupei. Trupa lui Murat Yakin a câștigat meciuri cu Spania și Portugalia în acest an.

ADVERTISEMENT

Totuși, Stanciu este de părere că grupa I din care mai fac parte Israel, Kosovo, Belarus și Andorra este cea mai accesibilă pe care „tricolorii” o puteau avea.

„Impresia este de grupă echilibrată, dar naționala Elveției pleacă favorită. Argumentele sunt clare, atât lotul pe care îl are la dispoziție, cât și rezultatele. Atât din ultimii ani, cât și recente. A fost sfert-finalistă la EURO 2020, e calificată la Mondialul din Qatar de anul acesta…

ADVERTISEMENT

Vreau să fiu foarte sincer și, dincolo de faptul că e o grupă echilibrată, evident, probabil e cea mai accesibilă pe care o puteam avea, după cum s-au configurat celelalte grupe.

Cred că vor fi meciuri strânse între toate echipele, exceptând duelurile cu Andorra, dar avem o șansă mare să ne calificăm din această grupă. Chiar depinde numai de noi, ca să spun așa”, a declarat Nicolae Stanciu, conform playsport.

ADVERTISEMENT

Nicolae Stanciu, calcule în vederea calificării la Euro 2024: „Nu îți poți permite pași greșiți”

„Tricolorul” cu 11 reușite pentru naționala României a vorbit despre meciurile cu Andorra și Belarus, dueluri în care România trebuie să obțină maxim de puncte. Fostul fotbalist de la Slavia Praga trage un semnal de alarmă în privința naționalei din Kosovo.

„Aici e simplu la nivel de evaluat parcursul pentru calificare. Din punctul meu de vedere, trebuie să iei 6 puncte cu ambele naționale că să ajungi la turneul final. Nu îți poți permite pași greșiți, ai 10 meciuri pentru un EURO! Cu Andorra și Belarus sunt patru, așadar trebuie obținut maximum de puncte.

ADVERTISEMENT

Deși vine din urna 4, eu am convingerea că vorbim de un adversar care poate fi considerat la fel de greu precum Israelul, vernita din urna a doua. Știu stilul lor de joc în general, foarte agresiv, caută permanent duelurile. Încă nu am intrat în profunzime în analiza lor, dar avem vreme.

Ca să învingem Kosovo trebuie să avem mare atenție, să îi egalăm la toate aceste capitole unde ei sunt puternici, trebuie să fim mai buni la toate aspectele ce țin de agresivitate, să câștigăm duelurile directe”, a mărturisit Nicolae Stanciu.

Cosmin Contra consideră că România are șanse reale să ajungă la Euro 2024

Cosmin Contra a dezvăluit pentru FANATIK, că „tricolorii” pot ajunge la turneul final din Germania. Fostul selecționer al României, la fel ca Nicolae Stanciu, este de părere că formația lui Alain Giresse, Kosovo nu trebuie neglijată.

„Noi întotdeauna pornim cu șanse de calificare. Elveția e 100% favorită. Kosovo a arătat în ultimul timp că a crescut foarte mult.

Cu Belarus nu cred că vom avea probleme. Am câștigat clar și în ultimul meci amical. E o grupă accesibilă pentru a lupta la locul doi. N-ar trebui să avem probleme să ne calificăm. Pentru noi ar fi o ieșire din anonimatul în care ne-am înfundat.

„S-a văzut și în preliminariile trecute că cei din Kosovo pot învinge orice echipă. Va fi o luptă și cu ei, dar eu cred că e o grupă accesibilă. Puteam să cădem mult mai rău. O grupă cu Ungaria și Serbia era mai dificilă”, a declarat Cosmin Contra în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT