Fostul patron de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA de ce este dezamăgit Nicolae Stanciu și consideră că ar fi fost benefic ca acesta să ajungă la o echipă din România după ce a închis perioada petrecută la Genoa.
Fostul mare arbitru s-a arătat indignat de faptul că nicio echipă din România nu a fost cu adevărat interesată de transferul lui Nicolae Stanciu după despărțirea de Genoa și a ținut să precizeze că cerințele mijlocașului nu erau chiar atât de mari.
”E jucător liber și cred că nici pretențiile nu ar fi chiar atât de… Am discutat cu el și pretențiile nu sunt exagerat de mari, dar dacă nu interesează… (Pe unde erau pretențiile?) În niciun caz contractul care îl avea în Italia. Când vorbim de jucători, și în Italia când spui că ia un milion, ia de fapt 500.000 că restul trebuie să plătești impozit.
Dar și dacă ar fi de 500.000, marii ăștia dregători de echipe din România să nu uite că o echipă mai de periferia societății ca și oraș a avut jucător care avea 1.100.000 de euro pe an. Nu-i mai dau numele pentru că era un jucător super valoros. Dar dacă e valoros, îl plătești.
Vor campionate, vor Champions League și iau jucători liber de contract cu 2-300.000 de euro, treaba lor. Nu e problema mea, dar sunt cu un anumit regret că Stanciu nu poate fi adus la o echipă din România.
Până la urmă ce ai face? Ai face următoarea înțelegere: mai sunt 20 de etape până vară, dacă merge treaba bine și corespunzi, asta e diferența. Sunt multe lucruri de negociat, dar dacă nimeni nu e interesat de el ce vorbim?”, a declarat Porumboiu, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.
Omul de afaceri este de părere că și Nicolae Stanciu ar fi putut să primească un salariu asemănător cu cel al lui Olimpiu Moruțan, transferat de Rapid. FANATIK a anunțat în exclusivitate că giuleștenii îi vor plăti 500.000 de euro pe an.
”Când vorbim de 500.000 de euro pe an, vorbim de 250.000 până în vară. Categoric că ar fi putut să primească și Stanciu, dar nu pot să îmi dau seama cum gândesc unii. De exemplu Rapid sau FCSB, care nu au mijlocași peste Stanciu, dar fiecare își face socoteala în prăvălia lui.
Îmi pare rău de șansele astea mici care pot fi foarte mari de calificare ale naționalei. Noi avem întipărită în sinea noastră că asta este. N-am vorbit cu Mircea Lucescu despre situația lui Stanciu, nu am așa o relație încât să intervin în treaba asta.
Cu președintele Burleanu am vorbit, și el e de acord, și el vede în Stanciu un jucător de care naționala are nevoie. El a gândit frumos în felul lui, dar nu poate să impună el din poziția în care este să transfere un jucător la o echipă sau la alta.
Trebuie să înțelegem și poziția lui care nu poate fi una directă. Să discute el cu Șucu sau cu alt conducător de club, nu cred că vrea să-și depășească statul pe care îl are de președinte al FRF. Dar în sinea lui dorește lucrul ăsta.
Sunt mulți care gândesc la fel, că e nevoie de Stanciu pregătit să joace, pentru că sunt multe meciuri până la data partidei de la Istanbul. Eu sunt optimist, chiar dacă unii sunt pesimiști. E fotbal și orice se poate întâmpla. Dar trebuie să te pregătești și tu, să ai tot ce e mai bun”, a spus el.
Adrian Porumboiu a mărturisit la FANATIK SUPERLIGA că în discuția pe care a avut-o cu Nicolae Stanciu l-a simțit contrariat de faptul că nicio echipă din România nu l-a contactat pentru a-l întreba dacă vrea să revină și ce pretenții are.
”Mă gândesc că acomodarea era mult mai rapidă și mai ușoară în România, știa campionatul, era sub ochii selecționerului. Era mult mai optimă varianta să joace în campionatul intern. Nu am o preferință pentru o echipă anume, dar era spre binele naționalei. Dacă nu a avut altă ofertă, nu a spus nimeni nimic…
S-a interesat vreo echipă din România de el? Era și puțin contrariat, nimeni nu a discutat. Putea să-i spună: ‘Nu pot să-ți dau salariul de la Genoa, îți dau unul mai mic’. Un contract care era avantajos și pentru club, și pentru el. El sigur renunța la o parte din bani”, a afirmat Porumboiu.