Fotbal intern

Nicolae Stanciu îi critică pe antrenorii care fentează regula U21: “Le transmiţi jucătorilor că nu sunt buni”

31.08.2020 | 13:18
Nicolae Stanciu ii critica pe antrenorii care fenteaza regula U21 Le transmiti jucatorilor ca nu sunt buni
ADVERTISEMENT

Nicolae Stanciu a răspuns la mai multe întrebări adresate de suporterii naționalei României. Jucătorul Slaviei Praga a dezvăluit care sunt cei 10 jucători alături de care ar evolua într-un 11 ideal, care este cel mai bun sfat pe care l-a primit sau părerea sa despre regula U21.

Stanciu a fost pus să aleagă între un stadion plin care îi critică pe jucători după înfrângere și unul gol care nu se bucură alături de fani după un succes: ”Aș alege cu siguranță victoria chiar dacă ar fi fără suporteri  aș alege victoria pentru că nimeni nu e fericit când  pierde chiar dacă sunt fani în tribună”.

ADVERTISEMENT

Jucătorul naționalei crede că atât fotbalul, cât și școala sunt importante în viața unui copil fără posibilități: ”I-aș spune să se concentreze pe ambele pentru că sunt importante și eu când eram mic nu proveneam dintr-o familie să zic… aveam o situație ok, părinții mei mergeau la muncă amândoi, dar nu eram o familie care să-și permită orice și ia-și zice să le facă pe ambele dacă-i place fotbalul să continue pe acest drum dacă el iubește acest sport și își dorește să facă asta cu siguranță va reuși și la fel bineînțeles să continue să meargă la școală pentru că e la fel de important sau poate mai important decât fotbalul”.

Stanciu ar aduce doi jucători de la Slavia Praga la naționala României

Stanciu i-a ales pe cei doi colegi de la Slavia Praga împreună cu care ar vrea să evolueze la națională. Este vorba despre Coufla și Tecl: ”Avem o echipă foarte bună la Slavia și acum eu când am plecat spre București să vin la echipa națională vreo șase-șapte colegi de-ai mei mergeau la naționala Cehiei unde majoritatea joacă titulari. Mi-e greu așa să aleg, dar probabil l-ș alege pe Coufla fundașul nostru dreapta și pentru că am o relație foarte bună cu atacantul și mă înțeleg foarte bine cu el în teren l-aș alege pe Tecl”.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei, fotbalistul a primit sfaturi de la jucători mai experimentați și de la antrenori: ”Sfaturi cred că am primit cam de la toți antrenorii, de la toți am avut ceva de învățat. NU aș putea să zic chiar ceva anume, dar am fost privilegiat din acest punct de vedere.

Atât antrenorii pe care i-am avut și jucătorii cu care am jucat începând de la Vaslui cu Sânmărtean, cu Wesley, cu Adailton. După la Steaua unde era tot nucleul naționalei, continuând cu Anderlecht și acum Slavia am jucat alături de niște jucători foarte buni de la care înveți câte ceva doar dacă te uiți la ei la antrenamente sau la modul în care se pregătesc ei nu neapărat să-ți transmită ei ceva sau să vină să vorbească individual cu tine”.

ADVERTISEMENT

Care ar fi primul 11 ideal în viziunea lui Stanciu?

Nicolae Stanciu și-a exprimat părerea și despre regula sub 21 de ani din Liga 1. Fotbalistul juca la prima echipă la 18 ani: ”Sunt păreri împărțite jumătate o critică, cealaltă jumătate sunt de acord cu ea. Cred eu că este o șansă bună și poate unică pentru unii jucători tineri de a juca de la o vârstă fragedă în Liga 1.

Când am debutat eu și am avut șansa să joc în echipa Vasluiului la 18 ani într-adevăr am avut parte de ajutorul domnului Porumboiu și a antrenorului de acolo, dar totuși era ceva inedit și jucai pentru că erai bun și puteai să faci față. Acum cu schimbările astea care se fac foarte rapid mi se pare că e ca și cum le-ai transmite jucătorilor că nu sunt buni și sunt acolo doar de umplutură”.

ADVERTISEMENT

Stanciu a ales 10 jucători alături de care și-ar dori să joace. Mulți dintre ei sunt fotbaliști pe care ia întâlnit în cariera sa: Casillas – Kimmich, Pique, Zanetti, Roberto Carlos, – Stanciu, Zidane, Ronaldinho, – Messi, Ronaldo, Henry.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,77 este cota pentru ”ambele înscriu: NU” la meciul România – Irlanda de Nord. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT