Fotbal intern

Nicolae Stanciu a găsit alibi pentru ratarea care putea aduce un punct “tricolorilor”: ”Nici Pușcaș nu mi-a strigat”

28.03.2021 | 23:57
Nicolae Stanciu a gasit alibi pentru ratarea care putea aduce un punct tricolorilor Nici Puscas nu mia strigat
ADVERTISEMENT

România a fost la un pas să obțină un punct în fața Germaniei, în partida disputată pe Arena Națională. Nicolae Stanciu a ratat o șansă uriașă de a face 1-1, în prelungirile partidei. A preferat să încerce o finalizare pe cont propriu, deși Man și Pușcaș erau în poziții mai bune.

România a fost dominată de o manieră categorică de Germania, dar scorul a rămas strâns datorită inspirației lui Florin Niță. Pe final, contrar cursului jocului, “tricolorii” ar fi putut da lovitura. Pușcaș a avut o acțiune bună, dar șutul a fost prea modest pentru a-l învinge pe Neuer.

ADVERTISEMENT

Stanciu a avut o oportunitate și mai bună, la o fază la care a insistat foarte bine în careul nemților. Dar a stricat totul cu tentativa de a finaliza din unghi, deși avea coechipieri mai bine poziționați. Man și Pușcaș așteptau în centrul careului. VEZI VIDEO

Stanciu a irosit ocazia de a aduce un punct pentru “tricolori”. Urmează deplasarea în Armenia

Mingea lui Stanciu s-a dus mult pe lângă, iar România – Germania s-a terminat 0-1. “Tricolorii” rămân cu doar două puncte după primele două meciuri din grupa J.

ADVERTISEMENT

Următorul meci al României în preliminariile Campionatului Mondial din 2022 este în Armenia, miercuri de la ora 19:00. Armenii au început perfect grupa și sunt pe locul 2, cu șase puncte, la fel ca și Germania.

Armenia a reuşit o victorie spectaculoasă duminică, în faţa Islandei, scor 2-0, şi complică enorm calculele grupei. Partida de miercuri, de la Erevan, se anunţă extrem de importantă în lupta pentru locul 2 în grupa J.

ADVERTISEMENT

Explicaţiile lui Stanciu după faza ratării: “Eram cu capul în pământ, încercam să iau faţa adversarului”

Nicolae Stanciu este într-o formă excepţională la Slavia Praga. A marcat opt goluri în ultimele şase partide oficiale disputate la echipa de club. Inclusiv două în poarta celor de la Glasgow Rangers, în optimile de finală din Europa League.

La echipa naţională, Stanciu nu a reuşit să repete prestaţiile excelente de la echipa de club. Asta poate şi pentru că Mirel Rădoi a ales să îl folosească în linia de doi din faţa defensivei în formula sa 4-2-3-1.

ADVERTISEMENT

Am arătat mai bine în repriza a doua şi am avut şi ocazii clare. Nu suntem mulţumiţi după acest scor. Ei sunt favoriţi, echipa cea mai puternică. Mai ales pe final am reuşit să jucăm de la egal la egal cu ei. Şi ei au încercat să tragă de timp.

Probabil vor fi critici după acest meci. Am pierdut, indiferent că e Germania sau alt adversar. E normal să fie critici, e o înfrângere și acceptăm. Am avut și eu o super ocazie. Trebuie să revăd faza. Am vrut să îi iau fața fundașului și apo nu știu dacă am fost în unghi, dar nu mi-a strigat nimeni, nici Geroge(n.r. – Pușcaș)…

Eram cu capul în pământ, eram concentrat să îi iau fața fundașului pentru a avea prim planul. Nu am apucat să ridic capul, am vrut să fructific și am dat la poartă”, a declarat Nicolae Stanciu la finalul partidei.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,79 este cota pentru „ambele marchează” la meciul Armenia – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT