Sport

Nicolae Stanciu, o nouă lovitură în China! Căpitanul naționalei a marcat chiar contra fostei sale echipe. Video

Nicolae Stanciu a reușit să marcheze din nou în SuperLiga Chinei. Căpitanul echipei naționale a înscris chiar împotriva fostei sale echipe, Wuhan Three Towns.
04.07.2026 | 15:42
Nicolae Stanciu o noua lovitura in China Capitanul nationalei a marcat chiar contra fostei sale echipe Video
Nicolae Stanciu, o nouă lovitură în China! Căpitanul naționalei a marcat chiar contra fostei sale echipe. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nicolae Stanciu s-a întors în fotbalul chinez după o scurtă aventură în Italia. Mijlocașul român a evoluat doar o jumătate de an în Serie A, la Genoa, însă experiența din Peninsulă nu a fost una de succes. Revenit în China, internaționalul și-a regăsit forma ce l-a consacrat și a ieșit din nou în prim-plan în etapa recentă desfășurată în Chinese Super League.

Nicolae Stanciu, o nouă lovitură în China

Dalian Yingbo joacă pe teren propriu în fața celor de la Wuhan Three Towns, în etapa cu numărul 17 din SuperLiga Chinei. Nicolae Stanciu, așa cum a devenit deja o obișnuință, a fost folosit încă din primul minut, experiența sa reprezentând un factor important în viziunea tactică a antrenorului Guoxu Li.

ADVERTISEMENT

Încrederea tehnicianului a fost răsplătită de căpitanul naționalei. După o fază ca pe play-station, Dalian Yingbo a reușit să egaleze pe tabelă chiar prin Nicolae Stanciu. Mijlocașul român a devansat excelent un adversar în careul rivalei și l-a învins pe portarul celor de la Wuhan Three Towns cu un șut plasat foarte bine.

Nicolae Stanciu a ajuns la cinci goluri în China

Pasul decisiv a venit de la Frank Acheampong, fostul coleg de la Anderlecht al lui Nicolae Stanciu. Datorită acestei reușite în meciul împotriva celor de la Wuhan Three Towns, mijlocașul român a ajuns la un total de cinci goluri în actuala stagiune, bilanț la care se adaugă și două pase decisive.

ADVERTISEMENT

Interesant este faptul că nu este prima oară când Nicolae Stanciu evoluează în campionatul Chinei. Acesta a mai fost legitimat în sezonul 2022/2023 chiar la Wuhan Three Towns, formație la care a impresionat, reușind să marcheze în acea perioadă 11 goluri și să livreze 27 pase decisive în cele 53 de meciuri când a fost folosit.

ADVERTISEMENT
  • 1,8 milioane de euro este cota lui Nicolae Stanciu
  • 14 meciuri, 5 goluri și două pase decisive a adunat mijlocașul la Dalian Yingbo