Internaționalul român, care a avut prestații lăudate în primele două meciuri ale naționalei din preliminariile Euro 2024, a avut parte de un sezon fantastic cu Wuhan Three Towns, câștigând titlul și Supercupa Chinei.
Deși îi este dificil să urmărească meciurile din SuperLiga, care se desfășoară când în China este noapte, Nicolae Stanciu este pus la punct cu tot ce se întâmplă în campionatul intern și a dat un verdict care îl va deranja pe Gigi Becali.
”Meciurile din SuperLiga se joacă la o oră destul de târzie în China ca să pot să le urmăresc. Farul este în cea mai bună formă și merită să fie pe primul loc. Nu surprinde pe nimeni, au jucători tineri foarte, foarte buni.
Îl au pe Denis Alibec, care și-a regăsit forma. Iar legat de Rapid, e greu să câștigi în Giulești cu atmosfera de acolo. Oricine ar merge acolo, nu doar echipe din prima ligă, cu atmosfera din Giulești e greu să bată”, a declarat Stanciu, pentru gsp.ro.
Mijlocașul care a dat un gol superb în partida cu Belarus a încercat să găsească o explicație pentru care fotbaliștii români nu reușesc să se impună în străinătate și a mărturisit că pe el l-a ajutat foarte mult familia.
Nu știu ce jucătorii români nu reușesc în străinătate. Eu, din fericire, am reușit să joc multe meciuri la echipele pe unde am fost. Nu știu ce se întâmplă cu ceilalți, poate faptul că pleacă de foarte tineri afară…
Acum, totuși, am impresia că toți mai mulți dintre ei reușesc să joace, să se impună, să lupte pentru un post de titular la echipa lor. Am mai zis-o, cred că avem un viitor frumos cu acești jucători tineri care vin din spate.
Pe mine banii nu m-au schimbat! La mine a fost o dorință foarte, foarte mare de a câștiga. Mi-am dorit mereu, la orice echipă la care am fost, să reușesc să câștig trofee. Asta a fost cel mai important pentru mine și chiar am reușit să fac lucrul acesta.
Poate la mine a contat faptul că sunt căsătorit și am avut parte de liniște. M-am putut concentra să fac ceea ce ce îmi place, să muncesc zi de zi la antrenamente. Cred eu că dacă ai liniște să faci lucrul acesta și nu te preocupă alte lucruri externe, cu siguranță vei reuși”, a spus Nicolae Stanciu.