Life

Nicoleta Voicu nu vorbește deloc cu fiul ei: „Am avut misiunea de a extirpa o tumoră malignă din sufletul lui”

Nicoleta Voicu nu regretă deloc faptul că nu a fost prezentă la nunta fiului ei, Vicențiu, care a avut loc în vara acestui an.
09.12.2022 | 12:00
Nicoleta Voicu nu vorbeste deloc cu fiul ei Am avut misiunea de a extirpa o tumora maligna din sufletul lui
Nicoleta Voicu, interpretă de muzică populară. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Nicoleta Voicu a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, în ce relații mai este cu fiul ei, Vicențiu (27 de ani) după ce a refuzat să participe la nunta acestuia cu aleasa inimii sale, Alina, căsătorie care a avut loc în luna august a acestui an.

Nicoleta Voicu, fără regrete. Ce spune acum despre absența de la nunta fiului

Interpreta de muzică populară anunțase cu mare bucurie despre căsnicia fiului ei, în mediul online, lucru care l-a deranjat pe tânărul bărbat, căci acesta nu își dorește să fie persoană publică.

ADVERTISEMENT

Nicoleta Voicu a decis atunci din acest motiv, dar și din altele, să îi dea o lecție feciorului ei. Folclorista ne-a spus că nu are niciun sentiment de regret pentru faptul că nu a fost la cel mai important eveniment din viața lui Vicențiu, despre care a spus că a pus mai presus anturajul de care se înconjoară și banii.

Fosta parteneră a lui Gheorghe Turda ne-a mărturisit că așteaptă ca Vicențiu să facă primul pas spre împăcare, întrucât ea și-a spus deja cel mai important cuvânt. Mai mult de atât, lecția pe care i-a dat-o a comparat-o cu extirparea unei tumore de pe suflet, căci consideră că fiul ei are nevoie de vindecare spirituală, că trebuie să vadă viața cu alți ochi, dincolo de aspectele ei materiale.

ADVERTISEMENT

„Nu regret că nu am fost la nunta fiului meu”

În ultimele luni, Nicoleta Voicu nu a vorbit deloc cu fiul ei, după cum ne-a mărturisit și nu este clar dacă va exista o apropiere măcar de sărbători.

„Nu regret că nu am fost la nunta fiului meu. Mă simt ca un medic care a avut cea mai delicată misiune, am avut misiunea de a extirpa o tumoră care era malignă în sufletul lui.

ADVERTISEMENT

Am vrut să înțeleagă ceva din faptul că am lipsit. Am vrut să vadă că poate avea totul, bani, anturaj, dar cel mai important nu este asta în viață. Știi, eu lucrez psihologic”, a declarat Nicoleta Voicu pentru FANATIK.

Aceasta mai spune că mingea este acum în terenul lui Vicențiu, iar acesta, dacă a învățat ceva din lecția pe care i-a dat-o, o va căuta.

ADVERTISEMENT

„Dacă el va ajunge la o anumită înțelepciune mă va căuta. Eu nu am mai vorbit deloc cu el în toate aceste luni. Eu am fost nevoită să fac asta, să îi dau această lecție de viață. Am fost exact ca un medic, doar că problema lui a fost pe suflet”, ne-a mai zis cântăreața.

Nicoleta Voicu spune că este într-o perioadă a existenței sale în care se simte extrem de puternică, după toate dificultățile la care a fost supusă din partea destinului.

„Vreau să-mi pun niște bănuți deoparte”

După relația eșuată cu Gheorghe Turda și alte încercări ale vieții, artista a învățat să vadă partea plină a paharului. Cel mai bun prieten al ei este câinele Maxi, adoptat la un an și 8 luni, fix vârsta pe care o avea interpreta când a fost înfiată.

Întrebată dacă îi lipsește ceva cu ardoare, dacă și-ar dori ceva anume pentru anul următor, Voicu a spus că ar vrea să reușească să pună niște bani deoparte să scape de ratele la bancă.

„De dorit, aș vrea să mă mai așez cu evenimentele, am multe dorințe, să zic așa. Vreau să-mi pun niște bănuți deoparte, pentru că am o rată la bancă, apoi mi-aș dori să plec trei zile la munte doar eu și câinele meu, Maxi. A fost cea mai credincioasă ființă, câinele mi-a fost mereu aproape.

Dacă era o zi în care eu nu mâncam, chiar dacă avea bobițe, nici el nu mânca… Am învățat foarte multe de la o necuvântătoare, poate mai multe decât de la un om!”, a dezvăluit recent Nicoleta Voicu într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT