Sport

Nicolo Napoli exultă după ce FC U Craiova a învins-o pe Chindia și s-a apropiat de barajul pentru Europa: „Era important să câștigăm azi”

Nicolo Napoli a fost bucuros după victoria obținută de FC U Craiova în duelul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, scor 1-0.
28.04.2023 | 23:10
Nicolo Napoli exulta dupa ce FC U Craiova a invinso pe Chindia si sa apropiat de barajul pentru Europa Era important sa castigam azi
Nicolo Napoli, bucuros după FC U Craiova - Chindia Târgoviște. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Antrenorul oltenilor și-a felicitat jucătorii pentru felul în care au evoluat și consideră că victoria a fost meritată, amintind și de ocaziile importante ratate de elevii săi, inclusiv de penalty-ul lui Dragoș Albu.

Nicolo Napoli, bucuros după FC U Craiova – Chindia Târgoviște

Nicolo Napoli a fost bucuros după victoria obținută de FC U Craiova în duelul cu Chindia Târgoviște, lăudându-și elevii pentru felul în care s-au descurcat pe teren și mai ales pentru că echipa s-a apropiat de barajul pentru Europa:

ADVERTISEMENT

„A fost un meci bun, echipa a jucat bine, am câștigat trei puncte, dar cred că echipa mea putea să mai marcheze și a câștigat meritat. 

Cred că în finalul meciului am meritat victoria, Baeten a făcut un mei foarte bun, la fel ca alți colegi de-ai lui. Am mai avut o ocazie de a marca singur cu portarul, dar am ratat”.

ADVERTISEMENT

„Asta este, săptămâna viitoare voi decide cine va bate penalty-ul, important era să câștigăm astăzi, am adunat trei puncte, acum suntem pe drumul bun.

Și preparatorul fizic și preparatorul de portari au fost eliminați, era un meci fundamental pentru noi, îi felicit pe băieți pentru că au făcut un meci foarte bun!”, a mai spus Nicolo Napoli, la finalul meciului.

ADVERTISEMENT

„Problema lui Napoli e în fața microfonului!”

Florin Prunea a vorbit despre felul în care Nicolo Napoli se exprimă în limba română, spunând că tehnicianul în discuțiile pe care le poartă cu fotbaliștii este mult mai fluent în limba română decât la interviuri.

„Eu l-am văzut la Poli Iași când eram acolo, vă spun sincer vorbea mult mai bine în limba română când le explica jucătorilor ce trebuie să facă. Eu cred că are probleme și când e în fața microfonului!”, a mai spus Florin Prunea, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT

În urma victoriei, FC U Craiova se află pe primul loc din play-out, la 3 puncte distanță de Petrolul Ploiești, care are un meci mai puțin jucat și la 4 puncte distanță de FC Botoșani și FC Hermannstadt.

ADVERTISEMENT