Fotbal intern

Niculae a plătit salariile înaintea meciului Astra – CFR

11.05.2018 | 15:55
Niculae a plătit salariile înaintea meciului Astra - CFR
Astra Giurgiu
ADVERTISEMENT

Ioan Niculae a plătit salariile jucătorilor înainte de meciul Astra – CFR.

Pe lângă asta, Astra Giurgiu anunţă că jucătorul Claudiu Belu a fost trimis la echipa a doua a clubului imediat după meciul cu CSM Poli Iaşi şi face mai multe precizări:

“Referitor la articolele de presă apărute înaintea partidei Astra – CFR Cluj, prin care se urmăreşte cu totul altceva decât principiile de corectitudine şi fair-play, care ar trebui să caracterizeze inclusiv presa, nu numai fenomenul fotbalistic, dorim să facem următoarele precizări:

ADVERTISEMENT

– Jucătorul Claudiu Belu se antrenează cu echipa satelit, Astra 2, imediat după jocul cu CSMS Iaşi, motivul fiind acela că a refuzat să intre în teren, în finalul partidei respective! Decizia luată în cazul său, la propunerea antrenorului Gheorghe Mulţescu, nu are legătură cu patronul Ioan Niculae sau cu un alt motiv şi suntem surprinşi că nu se remarcă faptul că acesta nu a fost în lot nici la partida cu Viitorul (tot pentru că se antrena cu Astra 2), ci se pune o presiune gratuită, nejustificată, pe acest joc cu CFR Cluj. Decizia conducerii tehnice în cazul lui Belu, doar a fost aprobată de conducerea executivă şi adusă la cunoştinţa patronului, a doua zi după meciul cu CSMS Iaşi!

– Evocarea unor posibile alte măsuri disciplinare, privind alţi jucători, este o mare minciună şi se poate constata, foarte simplu, că toţi ceilalţi jucători se antrenează, fără probleme, sub comanda lui Gheorghe Mulţescu. Dealtfel, clubul nostru organizează vineri, la orele 10,30, odată cu antrenamentul echipei, care se desfăşoară la Ploieşti, obişnuita conferinţă de presă a antrenorului, primele minute ale şedinţei de pregătire fiind deschise şi se poate constata foarte simplu acest lucru, fără a se „fabrica” subiectedenigratoare şi minciuni la adresa clubului.- Clubul Astra a achitat salariile jucătorilor, la zi, aceştia având clarificate absolut toate aspectele financiare, inclusiv sistemul de premiere.

ADVERTISEMENT

– Nu există niciun fel de tensiune înaintea ultimelor două etape, ba, din contră, atmosfera în echipă este una cât se poate de normală, profesionistă şi responsabilă, şi, vă rugăm să respectaţi adevărul şi să nu creaţi artifical, prin „invenţii pe surse”, tensiune şi polemică înaintea meciului de duminică. ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB ASTRA”.

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri