News

Niculae Bădălău, trimis în judecată de DNA. Acuzații de trafic de influență și dare de mită

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, vineri, trimiterea în judecată a lui Niculae Bădălău. Acesta este acuzat de trafic de influență și dare de mită.
16.12.2022 | 14:36
Niculae Badalau trimis in judecata de DNA Acuzatii de trafic de influenta si dare de mita
Niculae Bădălău, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată. Acuzațiile aduse de DNA. Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
ADVERTISEMENT

Niculae Bădălău, fost vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, a fost trimis oficial în judecată de DNA.

Niculae Bădălău, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată. Acuzațiile aduse de DNA

În prezent, fostul politician se află în arest preventiv. Într-un comunicat emis vineri, 16 decembrie, Direcția Națională Anticorupție anunță trimiterea sa în judecată pentru două capete mari de acuzare: trafic de influență și dare de mită în formă continuată.

ADVERTISEMENT

Conform DNA, în zilele de 9 august și 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract unei societăți administrate de o rudă a acestuia.

Acest contract viza ”Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă”, fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.

ADVERTISEMENT

În schimbul acestui “serviciu”, Bădălău să angaja să determine o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții, asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.

De asemenea, ”în perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind ”Înființare rețea de alimentare cu apă”, Niculae Bădălău, prin intermediul unei persoane care este și ea cercetată în acest dosar, i-ar fi oferit primarului bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme”, mai anunță DNA.

ADVERTISEMENT

Ulterior, pe 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 de euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă.

În finalul actului de corupție vizat, pe 25 noiembrie 2022, ”prin intermediul aceluiași om de afaceri, Bădălău i-ar fi remis edilului 35.000 de lei, reprezentând o parte din banii promiși în legătură cu contractul în derulare”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

ADVERTISEMENT

Niculae Bădălău, în arest preventiv din noiembrie

La finalul lunii noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Niculae Bădălău să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă.

O a doua mare lovitură primită de fostul membru PSD a venit la începutul lunii în curs. Pe 5 decembrie, Parlamentul a adoptat o decizie de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi.

Măsura a fost luată în unanimitate de voturi în comisiile de buget-finanţe. De notat că un singur parlamentar s-a abţinut, restul fiind ”pentru” revocarea lui Bădălău.

ADVERTISEMENT
Tags: