Niculescu, suspendat de FRF, după episodul “Unde fugi, bă, Marcele?”

Mirela Apostol    Alex Bradescu   
în Stiri sportive
21/02/2018, 17:26
Niculescu, suspendat de FRF, după episodul “Unde fugi, bă, Marcele?”

UPDATE. Claudiu Niculescu şi-a aflat pedeapsa după scandalul făcut la partida dintre FC Voluntari şi Universitatea Craiova. Astfel, tehnicianul ilfovenilor va urmări din tribune următoarele două partide din Liga 1 Betano.

“În baza art. 53.1 din RD se sancţionează dl. Claudiu Niculescu, antrenor principal FC Voluntari, cu suspendare pentru 2 jocuri şi o penalitate sportivă de 320 lei”, se arată în comunicatul emis de Comisia de Disciplină a FRF.


Scandal mare la Voluntari după ce arbitrul Marcel Bârsan a întors decizia acordării unui penalty pentru gazde la semnalizarea asistenului Mihai Marica. La final, jucătorii Voluntariului s-au dezlănţuit şi au făcut prăpăd la vestiare, lucru dezvăluit chiar de antrenorul Claudiu Niculescu. EI au fost cu greu opriţi de stewarzi să nu intre peste arbitrul Bârsan. ”Unde fugi, băi, Marcele?”, se auzea din grupul jucătorilor furioşi. 

 ”Pentru mine a fost penalty clar, am văzut şi reluările la TV, dar lamentările noastre sunt de prisos acum. Când a venit Bârsan : . Cum e posibil aşa ceva? E arbitrul central, suveran! El ia decizia, nu asistentul care e la 50 de metri distanţă. Mergi pe mâna asistentului când ai văzut şi tu faza? E ciudat. Am rămas şocat când am auzit explicaţia. I-am calmat şi pe jucători, mai aveau puţin şi dărâmau uşile la vestiar”, a spus Niculescu la finalul meciului. 

Voluntari – Craiova 0-1. Niculescu nu înţelege de ce a fost eliminat

Antrenorul celor de la Voluntari a contestat şi eliminarea sa, el fiind trimis în tribună la un minut după consumarea fazei cu penalty-ul întors de arbitru. Niculescu recunoaşte că oltenii au meritat să câştige şi spune că echipa sa a jucat slab. 

„În ansamblu, Craiova a meritat victoria, nu contest asta. Am jucat prost în prima repriză, În tribună m-a trimis că am intrat un metru în teren. N-am înjurat, nimic!”, a fost declaraţia lui Niculescu. 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles