Life

Ce n-a putut să facă Niculina Stoican la înmormântarea lui Petrică Mîțu-Stoian. Tradiția pe care n-a respectat-o

Niculina Stoican i-a fost aproape lui Petrică Mîțu-Stoian pe ultimul drum, dar din păcate, nu a avut puterea să respecte una dintre tradițiile din Mehedinți.
12.11.2021 | 08:36
Ce na putut sa faca Niculina Stoican la inmormantarea lui Petrica MituStoian Traditia pe care na respectato
ADVERTISEMENT

Cântăreața de muzică populară a povestit cum a decurs înmormântarea regretatului solist, dar și ce nu a putut să facă. Este vorba de un obicei păstrat în locul de baștină al interpretului.

Niculina Stoican a avut grijă să țină cont de tradițiile din mai multe județe, printre care se numără Mehedinți, Gorj și Dolj, asta pentru că artistul nu a aparținut numai unei zone a țării.

ADVERTISEMENT

Din păcate, vedeta nu a reușit să ducă la bun sfârșit toate obiceiurile. În felul acesta „zorile” din Mehedinți, cântate dimineața, nu au fost îndeplinite.

Niculina Stoican, despre tradițiile de la înmormântarea lui Petrică Mîțu-Stoian. Ce nu s-a respectat

„Totul a fost pus la punct secundă cu secundă. Fiecare om din Ansamblul Folcloric Maria Tănase a ştiut ce are de făcut. Încă de duminică dimineaţa, de când am pregătit foaierul de la poarta instituţiei cu flori şi pozele lui, cu «rămas bun, maestre».

ADVERTISEMENT

Îi plăcea mult să i se spună maestre. Zâmbea aşa ironic… Fiecare moment a fost pregătit de noi toţi. Toată noaptea, cât a stat la Amsamblul Folcloric Maria Tănase, s-a făcut gardă lângă el. Nicio secundă nu a stat singur”, a declarat Niculina Stoican, notează kanald.ro.

Petrică Mîțu-Stoian a fost vegheat de cei dragi clipă de clipă și nu a stat singur nicio secundă. Carmen Mihaela, fosta soție a artistului, a fost nedezlipită de sicriul cu trupul neînsuflețit.

ADVERTISEMENT

Familia din Pitești și Alin, băiatul pe care regretatul interpret de muzică populară l-a luat sub aripa sa ocrotitoare, nu au lipsit de la căpătâiul cântărețului.

Niculina Stoican, cuvinte de laudă la adresa lui Petrică Mîțu-Stoian

Niculina Stoican și-a dorit ca Petrică Mîțu-Stoian să ai parte de o înmormântare frumoasă. Solista are numai cuvinte de laudă pentru regretatul cântăreț, cu care era prietenă apropiată.

ADVERTISEMENT

Interpreta s-a ocupat îndeaproape de înmormântarea vedetei, mai ales că au venit pe lume în județul Mehedinți și drumurile lor s-au intersectat de multe ori. Ambii au făcut parte din Ansamblu Doina Gorjului de la Târgu-Jiu, cât și din Ansamblu Maria Tănase din Craiova.

„Este foarte greu, dar eu am norocul unui colectiv impecabil care m-a susţinut şi a fost alături de mine încă din clipa în care am aflat ce s-a întâmplat cu Petre şi până în momentul în care Petre a ieşit din curtea instituţiei şi a plecat la Teatrul Naţional. 

Am avut alături de mine toate instituţiile oraşului Craiova şi trebuie să mulţumesc Primăriei şi doamnei primar Olguţa Vasilescu, Poliţiei, tuturor instituţiilor care m-au ajutat şi m-au susţinut în fiecare clipă. 

E foarte greu să ai grijă de tot ce se întâmplă, de oamenii care vin şi întreabă, de angajaţi, fiecare dintre ei trebuie să facă ceva, să ai grijă să nu le impui nişte lucruri şi să-i faci să participe cu sufletul. 

Fiecare dintre ei a pus suflet în tot ce s-a întâmplat. Astăzi noi am fost prezenţi alături de el. Am adus din Mehedinţi, de acolo de unde suntem noi, am adus garda lui Tudor Vladimirescu. 

Ne-am dorit ca Petre să aibă parte de drapel alături el şi să simtă că nu a aparţinut doar Gorjului şi Doljului, ci că Mehedinţiul a fost alături de el. A fost cumva o formă de recunoştinţă a mehedinţenilor în plus faţă de i-a dăruit Gorjul şi Doljul.

A fost foarte greu, dar cred că cel puţin din punctul meu de vedere şi pentru sufletul meu greul începe de acum încolo, pentru că nu va mai fi fizic.

Cântecele lui vor rămâne, dar nu va mai fi fizic şi atunci pentru cei care aveau nevoie de el. Eu nu mă întâlneam foarte des cu el”, a mărturisit Niculina Stoican, mai arată sursa menționată mai devreme.

ADVERTISEMENT