Solista din județul Mehedinți nu pune accent pe hainele de firmă, deși lucrează într-o branșă unde imaginea este extrem de importantă. Vedeta pare să fie cumpătată în această privință.
Interpreta de muzică populară are destui bani pentru a-și cumpăra bunuri de calitate, însă nu dorește să facă asta și chiar investește în produse fake.
Recent, internauții au observat interesul Niculinei Stoican pentru o geantă vândută de un magazin online, doar că aceasta nu este una originală.
Potrivit wowbiz.ro, Niculina Stoican a fost curioasă să afle care este prețul genții, care este o replică bună a unei firme scumpe. Internauții au rămas uimiți de acest lucru.
„La Istanbul în bazar găsești”, este mesajul lăsat de o persoană pe pagina de Facebook a magazinului respectiv.
Cel mai probabil fana s-a gândit că interpreta de muzică populară și-ar putea permite geanta originală pentru că are mai multe accesorii de lux în garderobă.
Vedeta este foarte strângătoare când vine vorba de bijuterii și accesorii, lucru care reiese din declarația de avere. Solista deține o frumoasă colecție de ceasuri de lux.
Fană a acestor accesorii, Niculina Stoican a mărturisit că le strânge încă din anul 1993, în momentul de față având bijuterii cu care se mândrește la evenimentele mondene sau pe scenă.
Renumita artistă stă cel mai bine la capitolul ceasuri, atât de damă, cât și bărbătești. Colecția include ceasuri estimate la 65.000 de euro.
De asemenea, cântăreața Ansamblului Folcloric Maria Tănase din Craiova are inele în valoare de 3.000 de euro, lănțișoare de 2.000 de euro și brățări de 1.500 euro.
Dacă la capitolul pasiuni Niculina Stoican stă foarte bine, nu același lucru se poate spune despre averea sa. Vedeta are în acte un singur apartament în Târgu-Jiu și două terenuri, unul intravilan și altul extravilan.
Artista are venituri generoase de pe urma muncii sale, dar și o datorie de tip CAR care se ridică la valoarea de 96.000 de euro. Solista s-a obligat să-l returneze în următorii 7 ani.