Nicușor Bancu și-a pierdut tatăl cu o zi înainte de Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești, scor 0-0. Căpitanul „alb-albaștrilor” și-a găsit puterea să scrie un mesaj emoționant pe rețelele de socializare după pierderea părintelui său.
Tatăl lui Nicușor Bancu s-a spânzurat cu o zi înainte de Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești. Pierderea părintelui l-a afectat pe căpitanul grupării din Cetatea Băniei, care a plecat direct la Crâmpoia după tristul eveniment.
Pe stadionul „Ion Oblemenco” s-a ținut un moment de reculegere pentru tatăl lui Nicușor Bancu. Fotbaliștii Universității Craiova au apărut cu un banner special pentru căpitanul „juveților”, iar Alex Mitriță a izbucnit în lacrimi.
La două zile de la moartea tatălui său, Nicușor Bancu a reacționat pe rețelele de socializare. Internaționalul român le-a mulțumit colegilor și fanilor pentru susținerea arătată în aceste momente grele.
Vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost alături de mine și de familia mea în această perioadă grea pe care o traversăm și care ne-a marcat. Sprijinul vostru a contat extrem de mult pentru mine, v-am simțit pe toți aproape în fiecare clipă și mi-ați oferit puterea de care am nevoie.
Cuvintele sunt de prisos în aceste momente… Te iubesc, tata”, a spus Nicușor Bancu pe pagina oficială de Facebook.
FANATIK a discutat cu unul dintre apropiații familiei lui Nicușor Bancu după decesul tatălui său. Acesta a mărturisit că părintele internaționalului român a fost afectat de criticile apărute la adresa internaționalului român din ultima vreme.
„Tatăl lui Bancu era pătimaș, punea la suflet orice critică la adresa lui Nicușor și se necăjea foarte mult. n urmă cu o săptămână i-a luat apărarea printr-un comentariu la o postare pe Facebook, era afectat de toate criticile și deseori intervenea să îi ia apărarea fiului său. El mereu își lăuda fiul prin sat.
Citea mereu comentariile pe Facebook și din presă. Nu avea probleme cu alcoolul sau ceva de genul ăsta, dar nu mai lucra, nu avea serviciu. Nu avea mașină și a rugat o cunoștință să îl ducă la meciul cu Maribor.
Nu a mai fost la meci, însă a fost extrem de supărat după ce Nicușor a fost criticat”, a spus apropiatul familiei lui Nicușor în exclusivitate pentru FANATIK.