Nicușor Bancu (33 de ani) a primit direct cartonașul roșu în finalul primei reprize a meciului Dinamo – Universitatea Craiova 0-1, disputat recent pe Arena Națională în etapa a doua a play-off-ului din SuperLiga. Fundașul stânga al oltenilor, convocat de Mircea Lucescu la națională pentru barajul cu Turcia și dat în principiu titular în partida de la Istanbul, a comis atunci un fault dur asupra lui Maxime Sivis, cu talpa pe piciorul adversarului, din spate.
Așadar, în principiu era de așteptat ca internaționalul român să primească două etape de suspendare în acest context, așa cum prevede regulamentul în astfel de situații. Pe de altă parte însă, exista și scenariul în care Bancu să fie suspendat chiar și mai drastic, în cazul în care intrarea sa ar fi fost încadrată la un grad de periculozitate mai mare.
În cele din urmă însă, din informațiile obținute de FANATIK, s-a mers pe suspendarea minimă regulamentară în această speță, de două etape. Așadar, Nicușor Bancu va rata meciurile pe care Universitatea Craiova le va disputa în următoarele două etape din play-off-ul SuperLigii, contra echipelor din Cluj-Napoca, pe teren propriu cu CFR și în deplasare cu Universitatea.
După momentul petrecut pe Arena Națională, chiar și Bancu avea anumite dubii referitoare la convocarea lui la prima reprezentativă pentru barajul de la Istanbul cu Turcia. În cele din urmă, selecționerul Mircea Lucescu a decis în cele din urmă să mizeze din nou pe serviciile sale chiar și în aceste condiții. În plus, pare că sunt șanse destul de mari ca fundașul stânga de la Universitatea Craiova să fie chiar titular în această partidă crucială pentru întreg fotbalul românesc.
„Sunt pregătit, dar să vedem dacă voi fi acolo, stau cu sufletul la gură. Oricum o să fiu alături de echipă, pentru mine naționala este unică, sunt mereu alături de ei. Știu că suntem iubiți, lumea așteaptă să facem o figură frumoasă, nu va fi ușor, dar avem șansa noastră. E momentul să ne calificăm, tragem cu dinții de această șansă”, a declarat Nicușor Bancu după acel meci cu Dinamo.