Fotbalistul Universității Craiova a primit un cartonaș galben în a doua parte a meciului din deplasare cu Cipru, motiv pentru care va rata confruntarea de la Vilnius cu Lituania.
Mircea Lucescu nu se va putea baza pe Nicușor Bancu pentru duelul dintre Lituania și România, după ce fundașul Universității Craiova a primit un cartonaș galben în partida cu Cipru.
Ștefan Târnovanu, Radu Drăgușin, Ianis Hagi și Valentin Mihăilă sunt ceilalți fotbaliști ai „tricolorilor” care trebuie să fie atenți, pentru că sunt pasibili de suspendare.
Mircea Lucescu l-a ținut în teren pe Nicușor Bancu până în minutul 62, când l-a înlocuit cu Alexandru Chipciu, care și-a făcut revenirea la echipa națională, la 35 de ani.
Alexandru Chipciu pare că va fi înlocuitorul lui Nicușor Bancu, iar acesta a recunoscut că a fost surprins de faptul că a fost selecționat de Mircea Lucescu, mărturisind și că este emoționat pentru că are șansa de a îmbrăca din nou tricoul echipei naționale:
„E emoţionant pentru mine la vârsta asta să mă duc la echipa naţională. Am fost de multe ori aproape. Mi-am şi setat creierul să se gândească doar la ce e aproape de mine, şi acum e meciul cu Dinamo.
Mă gândesc doar la ce e în faţă, aşa e cel mai corect, aşa te motivezi. Dar în acelaşi timp nu pot să ascund, e o bucurie mare, clar, am simţit emoţie.
Aş minţi să zic că e ca la debut, se schimbă lucrurile, sunt la o vârstă. Am debutat fiind copil, era Mutu, nu ştiu dacă l-am prins şi pe Chivu, erau jucători maturi şi aveam ruşinea asta faţă de ei”.
„După o carieră lungă, vii altfel, cu alte gânduri. Până la o vârstă, mă gândeam doar la mine, mă gândeam mai mult la binele meu, decât la binele celor din jur, şi vârsta, maturitatea.
Acum, clar, te gândeşti la echipa naţională, să ajuţi echipa naţională mai mult decât să te ajuţi pe tine. Am fost la EURO, m-am transferat la Anderlecht, am fost la echipa naţională, m-am transferat la FCSB.
Acum nu mai e aşa. Dar dacă e conjunctura asta şi nu avem fundaş stânga şi sunt de ajutor acolo, şi pentru ceilaţi jucători, cred că e foarte bine”, a mai spus Alexandru Chipciu.