News

Nicușor Dan a mâncat Foie-gras cu gem de ardei iute, la Paris. O câștigătoare Chefi la cuțite i-a gătit președintelui României preparate alese

FANATIK a aflat ce a mâncat președintele Nicușor Dan la Paris, șeful statului fiind într-o vizită oficială în Franța, acolo unde s-a văzut cu Emmanuel Macron.
10.12.2025 | 16:19
Nicusor Dan a mancat Foiegras cu gem de ardei iute la Paris O castigatoare Chefi la cutite ia gatit presedintelui Romaniei preparate alese
Nicușor Dan, la Paris, alături de fosta câștigătoare Chefi la cuțite. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Nicușor Dan s-a delectat cu preparate alese la Paris! Președintele României s-a dus în Franța, unde s-a întâlnit, printre alții, cu Emmanuel Macron. Șeful statului s-a pozat cu lumea adunată la Ambasada României de la Paris unde, surpriză, a fost servit de Florica Boboi, fostă câștigătoare a concursului Chefi la cuțite.

Ce a mâncat Nicușor Dan la Paris. Câștigătoarea Chefi la cuțite i-a gătit

FANATIK a aflat, în exclusivitate, ce a mâncat președintele și cum a ajuns fosta vedetă a Antenei 1 să îi gătească. Florica Boboi ne-a dezvăluit care a fost preparatul care l-a dat pe spate pe Nicușor Dan, dar și cum s-a simțit în preajma lui.

ADVERTISEMENT

Câștigătoarea Chefi la Cuțite l-a descris pe președintele țării drept o persoană caldă, care zâmbea întruna, un om extrem de deschis cu românii pe care i-a întâlnit la Paris, pe unii dintre ei, cum e cazul Floricăi, felicitându-i pentru realizările lor.

Președintele țării a gustat din toate preparatele făcute de Florica la ambasadă, iar cel mai mult i-a plăcut pateul de rață (renumitul preparat franțuzesc numit foie-gras) cu gem de ardei iute. Șeful statului s-a delectat și cu tartine și croustillant aux chevre (un fel de foietaj cu brânză de oaie). Florica Boboi nu s-a întâlnit doar cu președintele României, ci și cu ministra de externe, Oana Țoiu, căci șefa diplomației l-a însoțit pe Dan la Paris.

ADVERTISEMENT

Florica Boboi: „Domnul președinte m-a felicitat, i-a plăcut foarte mult”

„Eu la ambasadă mai gătesc, am mai gătit. De câte ori e vreo ocazie, ei mă invită să gătesc și o fac cu mare drag. Colaborez foarte bine cu doamna consul și cu doamna ambasador, care mă apreciază foarte mult. Acum mi-au propus să gătesc pentru președintele României, îți dai seama că am fost dispusă și am acceptat cu mare drag să fac asta. Am gătit multe preparate franțuzești, dar și cu specific italian. Domnul președinte m-a felicitat, i-a plăcut foarte mult. 

ADVERTISEMENT

Foie-gras cu gem de ardei iute, preparatul care l-a cucerit pe Dan

A încercat din fiecare preparat și mi-a spus că sunt foarte gustoase. Am făcut croustillant aux chevre, tartine, foie-gras, mai multe specialități culinare. Cel mai mult i-a plăcut foie-gras-ul, făcut de casă, cu gem de ardei iute. Preparatul ăsta mi-a spus în mod special că i-a plăcut, dar el a gustat din toate. M-a felicitat, am făcut poze, nu am vorbit foarte mult cu el. Mi-a zis că e bucuros că i-am gătit, că a fost onorat, știind că am și câștigat concursul de la televizor. E cald, zâmbitor, zâmbește mereu, un om foarte cald, în ciuda tuturor lucrurilor care se spun. Cred că trebuie să îl respectăm căci, până la urmă, este președintele României”, a declarat Florica Boboi, în exclusivitate pentru FANATIK.

Șeful statului a anunțat că Emmanuel Macron va veni în România anul viitor

Nicușor Dan a efectuat o vizită oficială la Paris, marți, 9 decembrie 2025, unde a vorbit despre importanța relației dintre România și Franța. Din capitala Hexagonului, președintele a anunțat că Emmanuel Macron urmează să vină în 2026 în țara noastră. Nicușor s-a întâlnit și cu primărița Parisului, Anne Hidalgo: „I-am mulțumit pentru colaborarea foarte bună pe care o are cu comunitatea românească de aici și, după cum știți, ca o confirmare a acestui parteneriat, primăria Parisului a denumit două locuri importante: Aleea Titulescu și Bulevardul Marta Bibescu”.

ADVERTISEMENT