News

Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale 2025. Avere, carieră și controverse

Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a decis să candideze la alegerile prezidențiale din luna mai, ca independent. Oficial, acesta va apărea pe buletinele de vot
18.03.2025 | 07:33
Nicusor Dan candidatul independent la alegerile prezidentiale 2025 Avere cariera si controverse
Totul despre Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale 2025. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Nicușor Dan va apărea pe buletinele de vot în cadrul alegerilor prezidențiale din luna mai, ca independent. Acesta ocupă funcția de Primar General al Capitalei încă din anul 2020, însă, în acest an, a intrat în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

Avere Nicușor Dan

Potrivit declarației sale de avere, Nicușor Dan deține, din anul 2007, un teren intravilan cu o suprafață de 7.460 de metri pătrați, situat în Predeal, județul Brașov. De asemenea, acesta conduce o mașină marca Citroen, fabricată în anul 1986.

ADVERTISEMENT

Când vine vorba de conturi bancare, acesta deține suma de aproximativ 440.000 de lei. Pe de altă parte, documentul arată că acesta are o datorie de 100.000 de euro, pe care trebuie să o plătească băncii până în anul 2032.

Pe lângă aceasta, ar mai avea încă alte două, scadente în acest an, în valoare totală de 52.000 de euro. Declarația sa de avere mai arată că acesta are un venit anual de 296.675 de lei din indemnizația de primar al Capitalei.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan a primit 1.1 milioane de lei din donații pentru campania de la alegerile locale. Din acești bani, Autoritatea Electorală Permanentă i-a rambursat 659.000 de lei.

Istoric politic și profesional

Nicușor Dan a fost elev al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș și a făcut parte din Lotul Național de Matematică. Acesta a câștigat Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988.

ADVERTISEMENT

Mai departe, acesta a absolvit Facultatea de Matematică – Universitatea Bucureșt, iar apoi și-a urmat studiile la Paris. După ce s-a întors în țară, s-a angajat la Institutul de Matematică asociat Academiei Române.

ADVERTISEMENT

Alături de alți colaboratori, a înființat Școala Normală Superioară București, dedicată nevoilor studenților români. De asemenea, el a fondat și Asociația Salvați Bucureștiul, în care a luptat pentru protejarea spațiilor verzi și pentru unele imobile de patrimoniu.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a fost fondatorul Uniunii Salvați România (USR), în anul 2016. În anul 2020 a reușit să câștige Primăria Capitalei, după care, în 2024, acesta a fost reales cu peste 47% din voturi.

Funcții deținute de Nicușor Dan

Nicușor Dan a fost activist, implicându-se în mișcările civice care se opuneau ilegalităților privind patrimoniul. În timp ce era membru în Liga Studenților, acesta a ocupat poziția de lider USR.

Așa cum menționam mai devreme, el a preluat Primăria Capitalei încă din anul 2020, reușind să-și mențină această poziție și în 2024, când a fost reales. În continuare, Nicușor Dan își dorește să fie la cârma țării, astfel că se află pe lista candidaților la alegerile prezidențiale din 2025.

Scandaluri și controverse

Un scandal recent, în care Nicușor Dan este implicat, a fost acela legat de Planșeul Unirii. Experții susțineau că acesta a ajuns la un stadiu avansat de degradare, lucru ce reprezenta un risc major pentru bucureșteni. Structura are aproape 100 de ani, astfel că exista posibilitatea ca aceasta să cedeze.

Acesta a fost momentul în care Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a deschis imediat un șantier. Acesta l-a acuzat pe Nicușor Dan că, până atunci, a blocat lucrările necesare.

La scurt timp, Primarul General al Capitalei a susținut că lucrările au fost începute ilegal, fără niciun aviz. Astfel, Nicușor Dan s-a prezentat la fața locului cu polițiști locali și a emis o dispoziție de demolare a gardurilor amplasate pentru șantier.

Scandalul s-a încheiat după ce doi angajați ai Primăriei Sectorului 4 au fost răniți de excavatoarele care se ocupau de desființarea gardurilor. Atunci, Poliția Capitalei a anunțat că deschide un dosar penal.

Situație materială

Așa cum am precizat anterior, potrivit declarației de avere, Nicușor Dan primește 296.675 de lei din indemnizația de primar al Capitalei. De asemenea, el mai deține o mașină modestă, fabricată în 1986. Deși nu are o casă și preferă să locuiască în chirie, acesta deține un teren intravilan în Predeal.

„Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up, pot să merg oricând să predau. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei, dar poate va fi, la un moment dat. Plătim 590 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele. Cam atât”, a declarat acesta.

Soția și copiii lui Nicușor Dan

Nicușor Dan are o căsnicie de 15 ani cu Mirabela. Acesta a devenit tată pentru prima dată în anul 2016, atunci când se afla în plină campanie electorală pentru Primăria Capitalei. De asemenea, în urmă cu trei ani, a venit pe lume un al doilea copil.