Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, i-a îndemnat, vineri, pe români să meargă la vot la alegerile care urmează și să se intereseze de „partidele care nu pun în discuţie apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO”.
Nicușor Dan a comentat rezultatul turului întâi al alegerilor prezidențiale, spunând că cel care a câștigat acest scrutin a reușit din cauza nemulțumirii electoratului față de partidele tradiționale, principalele cauze fiind corupția și lipsa unei funcționări viabile a instituțiilor statului.
„Neîncrederea în clasa politică este dintotdeauna. S-au acumulat nişte lucruri (…) De trei ani avem la putere principalele două partide (…) iar această energie împotriva administraţiei centrale nu s-a canalizat înspre partidul din opoziţie. A fost reuşita de a schimba calendarul electoral de mai multe ori. S-a acumulat o tensiune în societate prin faptul că, cumva, acest calendar electoral în momentul în care se schimbă nu se uită la aşteptările oamenilor, ci se fac acolo nişte jocuri”, a declarat, vineri seară, primarul general, la Antena 1.
Nicușor Dan a spus că, în opinia sa, situația în care s-a ajuns este din cauza „lucurilor de zi cu zi, corupţia pe care o vedem în instituţii”, context în care l-a criticat pe președintele Autorității Electorale Permenente, Toni Greblă, căruia, spune el, i-a scăpat campania făcută pe TikTok de Călin Georgescu.
„Vedem nişte instituţii care nu funcţionează. Vedem pe domnul Greblă şi vedem că e depăşit. L-am văzut de mult depăşit, de când era prefectul Bucureştiului (…) modul în care a organizat alegerile astea. Păi, avem un candidat care şi-a făcut campanie de milioane pe Tiktok şi nu l-a văzut şi era autoritatea care trebuia să vadă. Şi oamenii văd lucrul ăsta”, a mai declarat primarul general.
Nicușor Dan i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă în număr mare la votul de duminică pentru că, spune el, numai prin apartenența la Uniunea Europeană și la NATO democrația și securitatea sunt asigurate în România. În acest sens, primarul general i-a îndemnat pe alegători să se informeze despre partidele care sunt pe linia pro-europeană.
„Mulţi dintre noi suntem preocupaţi de alegerile care urmează. Ştim că sunt instituţii în România care nu funcţionează, că promovările nu se fac pe competenţe, se fac pe aranjamente, ştim că multe instituţii încalcă legea, că în România e corupţie şi românii se întâlnesc cu corupţia la toate nivelurile. Şi mai ştim că românii au aşteptări, dar că de multe ori, şi autorităţile, şi clasa politică, le întorc spatele.
Există însă o ancoră pe care se bazează stabilitatea, securitatea, democraţia şi economia din România, iar aceasta este apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO. De aceea, îndemnul meu pentru alegerile de duminică este ca oamenii să se informeze şi să voteze pentru acele partide care nu pun în discuţie apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO. Şi, dacă se poate, pentru cele mai democratice dintre ele”, a scris Nicușor Dan pe contul său Facebook.