Nicușor Dan, care și-a anunțat intenția de a candida, în calitate de independent, la alegerile prezidențiale ce urmează a fi reprogramate, afirmă că Georgescu știa foarte bine că demersul său nu are nicio șansă în România, dar că are nevoie de tot acest parcurs juridic pentru a introduce o acțiune la CEDO.
Nicușor Dan a explicat într-o intervenție televizată, că a înțeles demersul lui Călin Georgescu de a contesta în justiție decizia prin care CCR a anulat alegerile prezidențiale din 2024 abia după ce fostul candidat independent a anunțat că se va adresa CEDO. Edilul consideră că o astfel de acțiune ar putea avea șanse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, cel puțin teoretic, ar putea decide că decizia CCR este nelegală.
„Eu n-am înţeles iniţial litigiul pe care Călin Georgescu l-a făcut la Înalta Curte şi după aceea s-a mutat la Curtea de Apel, dar acum că am văzut declaraţia lui că va contesta la CEDO, înţeleg.
Pentru ca să te duci la CEDO ai nevoie de o soluţie a unui litigiu într-o instanţă ordinară naţională. Deci el va încerca să folosească, să conteste decizia Curţii Constituţionale care s-a transferat într-o decizie a BEC-ului şi după aceea o decizie a instanţei naţionale la CEDO.
Şi acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi”, a explicat Nicuşor Dan.
Edilul mai spune că, spre deosebire de alți lideri politici precum Ilie Bolojan, Crin Antonescu sau Kelemen Hunor, el nu consideră o prioritate urgentarea datei scrutinului prezidențial, ci mai degrabă lămurire anulării alegerilor pentru a nu trece din nou prin aceeași situație.
Primarul Capitalei a insistat asupra necesității oferirii de lămuriri suplimentare în privința anulării alegerilor și a reiterat faptul că nu consideră esențială urgentarea calendarului prezidențialelor.
„În ceea ce priveşte data alegerilor, sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în ceea ce priveşte urgentarea calendarului electoral, dar e mai important să lămurim decât să ne grăbim (…).
Anularea alegerilor e un lucru foarte important şi trebuie să fim convinşi şi lămuriţi că măsura de anulare a alegerilor prezidenţiale a fost una corectă. Pentru moment, nu avem această lămurire.
Eu nu zic că trebuie neapărat să avem lămurirea asta înainte, ci că, dacă avem alegeri în 23 martie, să avem garanţii de la instituţii, cu o lună înainte, că vom avea această explicatie”, a mai explicat Nicuşor Dan la Digi24.
Primarul general al Bucureștiului a mai spus că preşedintele României este cel care ar trebui să lămurească situaţia anulării alegerilor, pentru că informaţiile care au determinat această măsură au avenit de la CSAT, iar preşedintele României este şeful acestui organism.
„Nu e o tragedie dacă se amână alegerile, lucrul foarte, foarte important este ca noi să avem o lămurire a ceea ce s-a întâmplat în 24 noiembrie si să avem garanţia că ceea ce s-a întâmplat atunci nu se va întâmpla din nou”, a mai spus Nicuşor Dan.