Alegeri 2024

Nicușor Dan, după ce judecătorii CCR au anulat alegerile prezidențiale: ”Astăzi a fost o zi bună pentru democrație”

Nicușor Dan consideră că decizia CCR de anulare a alegerilor este una corectă. ”Astăzi a fost o zi bună pentru democrație”.
07.12.2024 | 11:49
Nicusor Dan dupa ce judecatorii CCR au anulat alegerile prezidentiale Astazi a fost o zi buna pentru democratie
Nicușor Dan, după ce judecătorii CCR au anulat alegerile prezidențiale. Sursa foto: CCR/Facebook/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri, la scurt timp după ce judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au anulat alegerile prezidențiale”a fost o zi bună pentru democrație”.

”Decizia CCR este corectă”

Nicușor Dan a transmis printr-o postare pe pagina sa de Facebook că decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale și reluarea scrutinului de la zero este un a corectă.

ADVERTISEMENT

„Astăzi a fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR cu privire la alegerile prezidențiale este corectă”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Edilul a subliniat că despre democrație a vorbit și el la Cluj, unde a primit din partea Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană un premiu.

ADVERTISEMENT

”Mulțumesc Asociației pentru această recunoaștere. Este o mare onoare pentru mine să mă alătur astfel personalităților și organizațiilor prestigioase din România și Republica Moldova, precum doamna Maia Sandu, Asociația Dăruiește Viață, doamna Laura Codruța Kövesi, doamna Emilia Șercan și Asociația VeDem Just, care au avut o contribuție decisivă la promovarea valorilor europene și la consolidarea democrației în societatea românească.

Pentru mine, acest premiu nu este doar o distincție personală, ci și un omagiu adus spiritului civic de care românii au dat dovadă de-a lungul vremii, în apărarea democrației. Este, de asemenea, o reafirmare a importanței implicării civice și a valorilor europene care ne-au adus în Uniunea Europeană”, a mai spus acesta.

ADVERTISEMENT

Mai mult, primarul general al Capitalei a subliniat că pentru România, ”Europa reprezintă mai mult decât un model de guvernare”.

”Este dovada că, atunci când cetățenii și națiunile colaborează, valori precum demnitatea, solidaritatea, libertatea și respectul pot deveni realități palpabile. Astăzi, Europa este despre oameni care aleg, zi de zi, să-și unească resursele pentru un bine comun, dincolo de granițe”, a transmis acesta.

ADVERTISEMENT

”Trebuie să ne bazăm pe instanțele de judecată”

Nicușor Dan este de părere că una dintre cauzele crizei actuale ține de modul în care sistemul de justiție a performat și din modul în care s-au raportat la el diverși actori.

”În cadrul evenimentului, am împărtășit celor prezenți și câteva gânduri cu privire la sistemul de justiție din România, pentru că eu cred că una dintre cauzele crizei pe care noi o trăim vine din modul în care acest sistem de justiție a performat și din modul în care s-au raportat la el diverși actori.

Cred că, în activitatea noastră viitoare, trebuie să ne bazăm pe instanțele de judecată, pentru că ele funcționează mult mai bine decât multe zone ale administrației din România”, a afirmat edilul.

De asemenea, el a menționat că în calitate de primar la Bucureștiului, a încercat să aducă în administrația Capitalei valori europene precum transparența, respectul pentru banul public și sustenabilitatea.

”Știu că acest efort este doar o mică parte dintr-un tablou mai amplu, dintr-un puzzle mai mare, dar sunt convins că fiecare dintre noi are un rol clar în consolidarea democrației și în întărirea locului României în Europa”, a conchis Nicușor Dan.

ADVERTISEMENT