Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, s-a prezentat la primul eveniment public la care a fost pus față în față cu George Simion. Cu acest prilej, primarul Capitalei a enumerat o serie de probleme existente în țară.
Nicușor Dan a expus o serie de probleme care există în România, la momentul actual. Acesta a subliniat faptul că, în țară, este „o uriașă corupție” și „o uriașă evaziune fiscală”. În acest context, el a făcut și o promisiune.
„Este o uriașă corupție în România și votul o dovedește. Nu s-au luat destui bani europeni, e o uriașă evaziune fiscală care afectează capitalul românesc, firmele românești, da. În România sunt companii de stat la care managementul este plin de politruci. Se cheltuiește enorm, statul aruncă cu bani și de acolo vine inflația, și de acolo vine factura pentru români.
Toate astea se întâmplă și trebuie corectate, dar într-un mod înțelept, nu cum ne arată indicatorii, și bursa, și cursul leului, încrederea investitorilor față de ce poate să fie România peste două săptămâni”, a declarat acesta.
În acest context, el a menționat faptul că, dacă va fi ales în turul doi, el va fi deschis să discute despre toate problemele. De asemenea, Nicușor Dan afirmă faptul că România nu își permite să vorbească de scenariul în care Călin Georgescu ar ocupa funcția de premier, lucru pe care l-a precizat Simion recent.
„Trebuie să avem economie. Putem să vorbim foarte multe lucruri, să promitem multe, ceea ce ne deosebește este aventura – România nu își permite o aventură în momentul acesta, nu își permite să vorbească acum de alegeri anticipate, nu își permite să vorbească de Georgescu – premier, de naționalizare.
România are nevoie să fie ancorată în economia europeană, în cea globală. Statul român trebuie să sprijine agricultura românească, să facă România competitivă pe piața globală, să stimuleze AI, de exemplu, pentru că acolo va fi bătălia”, a precizat Nicușor Dan.
Mai mult, primarul Capitalei a subliniat faptul că România a avut o clasă politică „care și-a bătut joc de cetățeni”, iar răspunsul la această chestiune nu este ura. Astfel, el face apel la justiție, „care să îi pedepseacă pe cei care au greșit față de români”.