News

Nicușor Dan, întrebat dacă resimte creșterea prețului facturilor: „În familia mea se ocupă soția”

Întrebat dacă resimte scumpirile facturilor, Nicușor Dan a spus că soția sa este cea care se ocupă de aceste lucruri
30.08.2021 | 13:36
Nicusor Dan intrebat daca resimte cresterea pretului facturilor In familia mea se ocupa sotia
ADVERTISEMENT

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu a putut să spună dacă resimte scumpirile facturilor din ultima vreme. Edilul a explicat că soția sa se ocupă de astfel de lucruri.

Nicușor Dan a declarat că vor avea loc discuții cu privire la costul căldurii din iarna aceasta. El a spus că nu are informații în acest sens în momentul de față.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan, întrebat dacă resimte creșterea prețului facturilor: „În familia mea se ocupă soția”

Luni, în cadrul unei conferințe de presă, primarul general al Capitalei a fost întrebat dacă a sesizat vreo scumpire la facturile din ultimele două luni. Nicușor Dan nu a știut ce să spună.

„Personal, de ce se întâmplă, în familia mea se ocupă soția,” a explicat el. Edilul a adăugat și că este „o întrebare foarte serioasă.”

ADVERTISEMENT

„Urmează să vedem, este din nou un întreg ciclu, gazul care vine la Romgaz, negocierea între Romgaz și ELCEN, prețul gigacaloriei pe care urmează să îl fixeze ANRE, și o eventuală hotărâre de guvern pentru consumatorii vulnerabili. Toate astea sunt discuții pe care urmează să le avem, nu am date,” a spus primarul.

Nicușor Dan a vorbit și despre preluarea ELCEN de către Termoenergetica. El a recunoscut că Primăria nu are în prezent bani pentru acest lucru.

ADVERTISEMENT

Primarul Capitalei: „Nu cerem bani de la Guvern”

Nicușor Dan a precizat că vrea ajutor din partea Guvernului, dar nu sub formă de bani. El a explicat că își dorește ca Executivul să extindă limita de îndatorare.

„Nu există banii aceştia acum şi nu vor exista dacă Guvernul nu ne ajută. Nu cerem bani de la Guvern. Cerem numai să ne extindă limita de îndatorare, pentru că Bucureştiul, spre deosebire de capitalele europene, este un oraş foarte-foarte puţin îndatorat,”a spus primarul.

ADVERTISEMENT

„Deci, banii aceştia nu există acum. Sperăm ca guvernul să înţeleagă problema şi să ne ajute ca să avem nişte bani cu care să plătim prima tranşă,” a adăugat.

Precizările vin în contextul în care Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată, miercuri, un proiect de proiect de hotărâre cu privire la preluarea ELCEN de către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A.

„Imediat cei noi dăm hotărârea în Consiliul General, întreg dosarul se poate duce la Consiliul Concurenţei, care trebuie să se pronunţe dacă e concurenţial sau neconcurenţial ca ELCEN să fuzioneze cu Termoenergetica şi în felul acesta putem să sperăm că încheiem tot procesul până la 31 decembrie. Dacă nu încheiem procesul până la 31 decembrie, nu vom putea să facem nimic în acele prime luni din 2022, până când bugetul local este aprobat. Ceea ce înseamnă că bugetul naţional trebuie să fie aprobat, trebuie să facem noi evaluarea, trebuie să facem dezbaterea publică,” a explicat primarul

ADVERTISEMENT