Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 565 de ani de atestare documentară a Bucureștiului. „Trebuie să ne gândim şi la viitorul oraşului în care trăim”, a afirmat edilul.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a afirmat, cu ocazia sărbătoririi a 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, că, în afară de a respecta și celebra trecutul orașului, locuitorii săi trebuie să se gândească și la viitorul lui, printr-o mai mare implicare din partea autorităților, cetățenilor și societății civile.
„Anul acesta Bucureştiul împlineşte mai mult de jumătate de mileniu – 565 de ani. O vârstă venerabilă pentru o Capitală care, în sute de ani, a trecut prin schimbări remarcabile. Să spunem doar ‘La mulţi ani, Bucureşti!’ nu este suficient. Celebrăm şi respectăm trecutul, dar trebuie să ne gândim şi la viitorul oraşului în care trăim”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa Facebook.
„Pentru că Bucureştiul depinde de alegerile şi acţiunile noastre, ale tuturor. Trebuie să ne pese, să ne implicăm cu toţii mai mult, autorităţi, societate civilă şi bucureşteni. Aniversarea Capitalei este de fapt despre oameni, despre locuitorii săi şi despre ce lăsăm fiecare dintre noi în urmă. La mulţi ani, Bucureşti!”, a adăugat primarul general.
În weekend, o serie de manifestări culturale și activități vor marca Zilele Bucureștiului, a anunțat primarul general, printre ele fiind și deschiderea iMapp București, în Piața Constituției, unde va fi invitat să mixeze DJ Mahmut Orhan, „unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului”, urmând ca duminică să cânte trupa Subcarpați.
„Odată cu lăsarea serii, sâmbătă, iMapp Bucharest – Winners League ajuns la a 9-a ediţie, prezintă publicului cei mai buni şi talentaţi artişti din domeniu, care concurează pentru Marele Premiu iMapp Bucharest 2024, prin lucrări video 3D care explorează creativ tema ediţiei, LEGACY. După competiţie, iMapp Bucharest – Winners League şi Mina Museum, primul muzeu de arte imersive din România, prezintă pe faţada de 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului expoziţia ‘Cei mai faimoşi pictori clasici români’, o producţie Mina Studios, creaţie şi adaptare Les Ateliers Nomad, aduce în prim-plan capodoperele maeştrilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae Tonitza, reinterpretate prin animaţii spectaculoase. Peste 60 de lucrări vor prinde viaţă într-o experienţă imersivă care îmbină tradiţia, patrimoniul cultural şi tehnologia”, a informat Nicușor Dan.