Nicușor Dan a reluat tema cu care Traian Băsescu s-a făcut remarcat în mandatele sale, cea de combatere a corupției, fenomen care se pare că a dispărut din discursurile publice în ultimii ani.
Președintele României a convocat chiar și ședințe CSAT în care a pus pe masă subiectul, vorbind despre corupție chiar și la recepția organizată de 1 Decembrie la Palatul Cotroceni, dar și în presa franceză, zilele trecute.
Colac peste pupăză, un documentar apărut pe YouTube al celor de la Recorder a inflamat și societatea, oamenii ieșind în stradă miercuri seara, pe 10 decembrie, pentru a cere „Justiție, nu corupție”. Care este, însă, realitatea, pornind de la îngrijorările șefului statului? Transparency International, una din cele mai cunoscute organizații care analizează evoluția percepției oamenilor peste 170 de țări cu privire la combaterea fenomenului corupției, ne-a poziționat, ca țară, anul trecut în rând cu Muntenegru, Malta și Kuwait.
„România este o țară coruptă, și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția, și mai au dreptate când sunt revoltați de faptul că oameni corupți vin și le dau lecții de moralitate la televizor. Totuși, suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani. E adevărat și că toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi. Puteam să fim mult mai departe și să trăim mult mai bine față de cum trăim azi. E adevărat și că în ultimele luni nu am văzut corupție la vârful statului român”, spunea Nicușor Dan la recepția de 1 Decembrie.
La nivel european, conform datelor Indicelui Percepției Corupției (CPI), calculat de Transparency, țara noastră este pe un rușinos loc trei, dar vestea bună este că ne întrec Bulgaria și Ungaria, țările vecine la sud și vest. Organizația la care facem referire măsoară percepția cu privire la corupție folosindu-se de niște punctaje: de la 0 (foarte corupt) la 100 (foarte curat).
În anul 2024, România ocupa, la nivel internațional, locul 36, în linie cu Muntenegru, Kuwait și Malta, un loc ceva mai bun față de 2023, când eram pe locul 32 alături de Iordania și, la fel, Muntenegru și Malta. Țările care stau mai prost decât noi la capitolul corupție, pe plan global, sunt Benin, Coasta de Fildeș, Sao Tome și Principe și Senegal (datele raportate în 2024). Mai bine ca noi, cu o poziție în față, sunt Croația și Armenia.
Țările în care corupția aproape că nu există, cu indice de peste 80 din 100 sunt: Danemarca (90/100), Finlanda (88/100), Singapore (84/100), Noua Zeelandă (83/100) și Luxemburg (81/100). La polul opus, cele mai corupte țări din lume în 2024, conform Transparency International sunt: Sudanul de Sud, Somalia, Venezuela, Siria și Yemen.
Evoluția percepției asupra corupției. Locurile ocupate de România (cele mai corupte țări) în ultimii 12 ani: