Nicușor Dan este de părere că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale va ajunge fie el, fie Crin Antonescu, iar adversarul lor va fi un candidat izolaționist, menționându-l în special pe George Simion. În cadrul unui interviu, oficialul a abordat mai multe subiecte și a spus fără jenă ce crede despre politicienii din prezent.
Primarul Capitalei a fost întrebat dacă există posibilitatea ca nici el, nici Elena Lasconi să nu intre în turul al doilea. Politicianul a explicat că a avut o discuție „prietenoasă” cu lidera USR și că amândoi își doresc să continue în cursa electorală. De asemenea, Nicușor Dan a menționat că, potrivit unui sondaj realizat de Atlas Intel, ar avea șanse să intre în turul doi.
„Niciodată nu există o garanție, campania abia începe, cu cât ne apropiem mai tare de alegeri, oamenii se informează mai mult”, a declarat candidatul la președinția României.
Întrebat despre posibilitatea unor negocieri cu Elena Lasconi, Nicușor Dan a afirmat că ar fi încântat dacă aceasta ar renunța la candidatură și să îi sprijine campania lui, însă a precizat că decizia aparține doar partidului USR. În cadrul unui interviu acordat postului Digi24, primarul Capitalei a vorbit și de persoana pe care ar susține-o pentru funcția de premier, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale.
„Am toată simpatia și considerația pentru Ilie Bolojan, a făcut lucruri importante ca primar și consilier județean. A avut o viziune de dezvoltare pentru oraș și județ, e cineva cu care mi-ar plăcea să lucrez”, a mai explicat Nicușor Dan.
De asemenea, edilul a adăugat că și-ar dori o conferință parlamentară care să sprijine intrarea USR la guvernare. Întrebat despre relația cu actualul premier Marcel Ciolacu, Nicușor Dan a fost tranșant, spunând că nu are o simpatie pentru acesta, precizând că liderul PSD i-a tăiat bugetul după referendum.
„Nu am o mare iubire cu Marcel Ciolacu, care mi-a tăiat bugetul după referendum. Mi-a tăiat și mai mult decât anul trecut. În politică e important ca anumite părți de negociere să nu fie publice, îți distrugi pur și simplu negocierea”, a explicat el.
Când a fost întrebat dacă l-ar accepta pe George Simion în negocieri, Nicușor Dan a exclus această posibilitate, argumentând că PSD, fiind un partid pro-european, nu ar propune niciodată o astfel de colaborare. De asemenea, candidatul la alegerile prezidențiale consideră necesar un dialog cu simpatizanții lui Călin Georgescu pentru a le explica că, deși problemele pe care le ridică sunt reale, însă soluțiile sunt diferite.
Pe 14 martie, Curtea Constituțională a validat candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai, confirmând oficial intrarea acestora în cursa electorală.