News

Nicușor Dan poate candida la alegerile prezidențiale din mai. CCR a respins toate contestațiile împotriva acestuia

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, are cale liberă pentru a candida la alegerile prezidențiale. Judecătorii CCR au respins toate contestațiile împotriva sa.
11.03.2025 | 19:14
Nicusor Dan poate candida la alegerile prezidentiale din mai CCR a respins toate contestatiile impotriva acestuia
Nicușor Dan poate candida la alegerile prezidențiale. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Spre deosebire de Călin Georgescu, care a fost respins de CCR, Nicușor Dan are cale liberă pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Ce a decis Curtea Constituțională în cazul edilului.

CCR, decizie favorabilă pentru Nicușor Dan: primarul Capitalei poate candida la alegerile prezidențiale

Marți seara, Curtea Constituțională a României a respins contestațiile cu privire la candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Luni, CCR a primit luni o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a accepta candidatura lui Nicușor Dan la președinție.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, 10 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D/9.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului DAN Nicușor-Daniel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”, arăta CCR, într-un comunicat.

Candidatura primarului din București a fost contestată de un jurist pe nume Adrian Cristian Secu. Acesta susţinea că Nicuşor Dan a încălcat legea în repetate rânduri din poziţia de primar, drept urmare nu poate să depună jurământul de preşedinte al republicii, pentru că ar fi un jurământ doar formal.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan a fost acuzat că a refuzat în repetate rânduri să emită autorizaţii de construire fără drept. Pentru asta a fost amendat de autorităţi, de mai multe ori, amenzi care stau dovadă că Nicuşor Dan a refuzat fără drept să elibereze acele autorizaţii.

De asemenea, în aceeaşi contestaţie se arată că Nicuşor Dan şi-ar fi mărit ilegal salariul, ceea ce îl pune în conflict de interese. Juristul amintit a mai amintit de aşa-zisa legătură cu Securitatea a lui Nicuşor Dan. Aceasta a fost infirmată de autoritățile statului.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan, reacție după decizia CCR

Într-un mesaj postat pe Facebook, Nicușor Dan a comentat situația actuală în care se află România. El acuză că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenți în funcții publice sunt principalele vinovate pentru situația de haos în care ne aflăm astăzi”.

ADVERTISEMENT

Cât privește decizia Curții Constituționale de azi, aceasta ”e consecința logică a deciziei de anulare a alegerilor din 6 decembrie. Un stat slab nu a putut preveni anularea alegerilor și nu o poate explica cu probe covârșitoare pentru toți românii după trei luni.

Statul român este slab și vulnerabil. Trebuie să se schimbe. Românii sunt divizați și furioși. Și asta trebuie să se schimbe. Este misiunea viitorului președinte să repornească lupta anticorupție și să refacă punțile din societate”, mai scrie Nicușor Dan.