Nicușor Dan, primar peste “Orașul Gunoaielor.” 360 de gropi ilegale descoperite în jurul Capitalei! Cum sunt jefuiți bucureștenii de firmele de colectare a gunoaielor

Problema gunoiului din Capitală este, în continuare, o poveste fără sfârșit, în care fiecare nou capitol aduce mai degrabă regrese decât progrese. Sectorul 1 încă se confruntă cu probleme grave din cauza războiului dintre primarul Clotilde Armand și compania Romprest.

Putem afirma că situația s-a mai temperat în acest întâi sector al Capitalei (întâi nu doar cu numele, ci și cu bugetul), după apogeul de acum câteva săptămâni, când compania responsabilă de colectarea deșeurilor a refuzat să mai ridice gunoiul. 

Locuitorii din Sectorul 1 al Bucureștiului s-au trezit, astfel, înconjurați de gunoaie care s-au transformat ușor, ușor, în forme de relief pe trotuarele Bucureștiului. Într-un an în care deratizarea și dezinsecția necesare pentru București au întârziat, problema a fost și mai gravă.

Astfel, în prezent, primarul Nicușor Dan conduce un oraș capitală europeană în care gunoiul este întâlnit frecvent, iar și mai dese sunt întâlnirile cu șobolani. Pe malul Dâmboviței sau chiar în vitrinele magazinelor, rozătoarele au ajuns mai peste tot în oraș, iar în urmă cu câteva zile, un cetățean a ajuns chiar să fie mușcat de animalele care se înmulțesc în voie și au la dispoziție resursele necesare să prolifereze.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Cine depozitează deșeurile bucureștenilor și la ce tarife

Ce se întâmplă, totuși, cu deșeurile pe care le produc bucureștenii și unde ajung acestea după ce au fost ridicate de la ghena blocului?

În mod oficial, deșeurile produse în Capitala României ajung în șase depozite sau în stații de sortare. Prețurile practicate de fiecare dintre aceste companii variază destul de mult, astfel că cel mai scump operator încasează mai mult decât dublu față de cel mai ieftin dintre operatori.

Eco Sud pune la dispoziție depozitul Vidra pentru colectarea deșeurilor din București, la prețuri de 200,63 lei/ tonă pentru depozitare sau 186,72 lei/ tonă pentru sortarea deșeurilor.

Cei de la 3R Green solicită 269 lei/ tonă pentru sortarea deșeurilor amestecate din colectări efectuate separat. Depozitarea acestor deșeuri presupune un cost de 399 lei/ tonă.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

La depozitul Vitalia din Prahova mai ajung deșeurile bucureștenilor, iar tariful acestei companii este de 240 de lei/ tonă, cu costuri de transport separate. Ce trebuie menționat în cazul transporturilor către Vitalia este că acestea se realizează în tiruri de marfă, care nu oferă condiții propice pentru deșeuri. Astfel, reziduuri toxice se scurg pe șosele, în drumul dinspre București către depozitul prahovean, poluând comunități întregi.

Companiile Utiltrailer și Cassano Metal, două companii din Călărași, au tarife de 230 de lei/ tonă, la care se adaugă costurile de transport. La fel ca în cazul Vitalia, deșeurile sunt transportate în camioane de marfă neadecvate, din care se scurg reziduuri toxice, dăunătoare mediului și populației.

Sectoare diferite, taxe pentru salubrizare diferite

Locuitorii Capitalei, în paralel, plătesc taxe diferite pentru salubrizare, în funcție de sectorul în care stau.

Cei din Sectorul 1 plătesc cel mai puțin, doar 2,4 lei pe lună pentru a le fi ridicat gunoiul. Locuitorii Sectorului 2 plătesc o taxă de 12 lei, în vreme ce locuitorii din Sectorul 3 au de plătit o taxă lunară de 5,99 lei. Taxa de salubrizare din Sectorul 4 costă 10,4 lei, fiind cea mai mare din capitală, în vreme ce în Sectorul 5, valoarea acestei taxe se ridică la 8,94 lei. În cel de-al șaselea sector al Bucureștiului, taxa este de 7,11 lei pentru fiecare locuitor.

Un caz special din București, demn de menționat, este cel al Sectorului 3. Primarul Robert Negoiță a renunțat la serviciile oferite de către Rosal, după ce contractul cu această firmă a fost declarat în afara legii. Și Sectorul 3 s-a confruntat cu gunoaie pe stradă în urma acestui eveniment, însă situația a durat doar câteva zile.

Primarul Negoiță a rezolvat problema nu cu un nou contract cu o firmă privată, ci prin realizarea unei regii proprii, Direcția Generală de Salubritate. Astfel, Sectorul 3 își colectează de trei ani de zile gunoiul fără să mai apeleze la o firmă privată.

Prețul gunoiului produs de fiecare bucureștean în parte este compus din două părți. Prima componentă se referă la colectarea, încărcarea în camioane și transportul deșeurilor (aceasta fiind și componenta vizibilă în viața de zi cu zi), iar cea de-a doua presupune tratarea, sortarea și depozitarea deșeurilor descărcate din camioane.

În Capitală, cea mai mare parte a deșeurilor menajere sunt colectate în amestec. Tarifele mai sus amintite au creat polemici și scandaluri periodic de-a lungul timpului, cetățenii, autoritățile și mass-media fiind implicate în toate aceste dezbateri.

Cele mai mari controverse, fără doar și poate, au fost înregistrate în Sectorul 1, unde primarul Clotilde Armand este în război deschis cu Romprest.

Banii sunt încasați, serviciile nu sunt prestate, profitul este maxim

Banii cetățenilor pleacă din buzunare și din portofele, însă sunt mai degrabă risipiți decât să fie cheltuiți cu cap. În fapt, piața deșeurilor bucureștene este marcată de haos, mai degrabă voit. Această stare de neclaritate oferă posibilitatea ca firmele ce activează în domeniu să obțină profituri ilicite, de multe ori în detrimentul sănătății publice.

Cu siguranță ai văzut câmpuri virane pline de gunoaie, fie la marginea Capitalei, fie la periferia altor orașe sau chiar în mijlocul pustiului. Desigur, există persoane fizice responsabile pentru o parte din acest gunoi, însă cantitățile pe care o singură persoană le poate arunca pălesc în comparație cu tonele ce pot fi descărcate dintr-un camion, la un singur drum.

Și asta este exact ceea ce se întâmplă în România, sute de gropi de gunoi clandestine fiind identificate doar în jurul Bucureștiului, cu posibile mii de alte spații similare existente în întreaga țară.

Trasabilitatea – un concept străin în România

Lipsa trasabilității în domeniul deșeurilor este principalul responsabil în ceea ce privește haosul din industrie și posibilitățile firmelor de a comite ilegalități. Dacă deșeurile nu pot fi urmărite, urma lor se pierde, uneori imediat după ridicarea gunoiului de la generator.

Respectarea trasabilității este un principiu ferm în Comunitatea Europeană, toți prestatorii din lanțul deșeurilor fiind responsabili pentru soarta deșeurilor. La final de drum, ultimul prestator este obligat să emită un certificat final prin care atestă transparența trasabilității fiecărui kilogram de gunoi.

Firește, pentru ca lucrurile să poată funcționa astfel, este nevoie de o implicare serioasă și activă din partea administrațiilor publice locale, în cazul de față, primăriile de sector din București. Acestea ar trebui să ofere informații exacte despre întregul lanț de colectare a deșeurilor, transportul acestora, tratarea și sortarea iar ulterior, depozitarea.

Când toate verigile din acest lanț sunt clar indicate și urmărite, derapaje precum cele întâlnite zilnic în România nu mai pot avea loc. Astfel, gropile de gunoi clandestine ar deveni de domeniul trecutului

Reciclarea deșeurilor costă mai mult decât descărcarea unui camion pe un câmp din apropierea Bucureștiului. Tocmai de aceea, societățile care activează în domeniul deșeurilor din Capitală aleg varianta care oferă cel mai mare profit cu cea mai mică bătaie de cap.

Cifrele jalnice ale reciclării în România și în București

Astfel, acestea încasează cel mai mare tarif posibil și plătesc cât mai puțin pentru prestația pe care o vor efectua. De aceea, doar 7% din gunoiul bucureștenilor este sortat, fiind obținute materiale reciclabile.

Cifra este alarmant de mică, mai ales în Europa anului 2021. Deloc surprinzător, România se află undeva la coada clasamentelor Eurostat în ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor municipale.

Apogeul reciclării în România a fost atins în 2012, cu 14,8% deșeuri municipale reciclate. Cifrele au scăzut ușor în următorii ani, situându-se la 14% în 2019 (anul celor mai recente statistici disponibile). Așadar, Bucureștiul se află la doar jumătate din media națională de reciclare, pe fondul activităților orientate exclusiv către profit ale companiilor din domeniu și cu girul discret al autorităților locale.

Iar, dacă tot am vorbit despre reciclare în Europa și am menționat poziția slabă în clasament a României, să vedem și alte câteva date. Germanii, slovenii și austriecii sunt campioni la reciclare. Nemții reciclează mai bine de două treimi din gunoiul menajer, 67,2%, în vreme ce următoarele două state reciclează 57,8%, respectiv 57,7% din totalul gunoiului.

Media UE este la 46,9%, noi fiind undeva la mai puțin de o treime din această valoare. La coada clasamentului european ne învecinăm cu turcii, care reciclează doar 9,2%, și cu ciprioții, care se ”laudă” cu 16,2%.

Până și bulgarii ne fac de râs; vecinii de la sud de Dunăre reciclează dublu decât noi, 34,6%.

Gunoiul aruncat pe câmp nu costă nimic

Revenind la cifrele gunoiului bucureștean, 93% din deșeurile ajunse la stații reprezintă un refuz de sortare. Acest procentaj e reprezentat de fracția umedă de gunoi, amestecat cu levigat și cu diverse deșeuri toxice.

De la stațiile de sortare, aceste deșeuri refuzate sunt încărcate în camioane de marfă precum cele amintite la începutul articolului, vehicule inadecvate pentru transportul gunoiului toxic. Aceste camioane pornesc apoi la drum către diverse locuri din țară, poluând mediul înconjurător prin scurgeri pe durata călătoriei.

Iar, pentru că firmele din domeniu se ghidează după un profit, de preferat maximal, nu toate camioanele au ca destinație gropi de gunoi. Unele ajung să fie descărcate în locuri ascunse de autorități, fie că e vorba de câmpuri, de terenuri virane sau în apropierea râurilor și lacurilor (prezentând un risc sporit de poluare).

Din ce în ce mai multe astfel de locuri de depozitare ilegale sunt identificate de autorități și de presă. Subiectul este prezent aproape zilnic în publicațiile din România, iar ministrul Mediului a oferit recent o cifră alarmantă: au fost identificate nu mai puțin de 360 de gropi ilegale de gunoi în jurul Bucureștiului. Sau, cu alte cuvinte, 360 de focare de infecție.

Aruncarea deșeurilor în locuri improprii mai are un avantaj pentru companiile care practică asta. Pot fi realizate fraude la fondul de mediu, cu privire la plata taxei de depozitare, de 80 lei/ tonă de gunoi.

Nici societățile care ar trebui să realieze reciclarea deșeurilor nu sunt străine de fraudă și de evaziune fiscală. Acestea emit documente și raportări false pentru a prezenta o situație falsă în fața autorităților.

Din păcate pentru aceste societăți și din fericire pentru cetățenii de rând, astfel de situații nu funcționează la nesfârșit.

Cum funcționează sistemele de raportări false ale reciclării

În urmă cu aproximativ trei luni, percheziții de amploare au avut loc în București și în alte șase județe, fiind vizate companii ce ar fi întocmit raportări false de reciclare. Acestea ar fi falsificat evidența a nu mai puțin de 38.000 de tone de deșeuri de ambalaje, presupus reciclate. Prejudiciul se ridică la nu mai puțin de 25 de milioane de lei.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2020, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, patru persoane ar fi furnizat unor organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului documente justificative în care ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activități de colectare și reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deșeuri de ambalaje (PET, sticlă, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei”, arăta Poliția la momentul respectiv.

Cum funcționa, totuși, ingineria din acest caz? Firmele coordonate de patru persoane duse la audieri în aprilie reușiseră să creeze o aparentă activitate de colectare și reciclare legală. Asta a fost posibil datorită înregistrării de achiziții fictive în evidența altor societăți comerciale.

Au fost consemnate achiziții de 12.951 tone de sort agregat de sticlă, ce ar fi provenit ca urmare a prelucrării deșeurilor de ambalaje de sticlă. Aceste cheltuieli fictive influențau cuantumul obligațiilor fiscale pe care le datorau cele două societăți bugetului de stat.

În loc să plătească 2 lei/ kilogram de gunoi, producătorii de deșeuri semnau contracte cu firmele anterior amintite, pentru ca deșeurile să fie reciclate.

Firește, reciclarea avea loc doar pe hârtie, în vreme ce deșeurile rămâneau la groapa de gunoi. Circuitul fictiv era folosit pentru a se pierde urma gunoiului. Un astfel de circuit aparținea unei stații de betoane, ce susținea că folosește sticlă tocată și pisată pentru a produce betonul, însă reciclarea avea loc doar în acte.

Aceste circuite fictive și rămânerea, în realitate, a gunoiului la groapă, sunt posibile tocmai datorită inexistenței conceptului de trasabilitate în cazul gunoiului românesc. Administrațiile publice locale, chiar și cea din București, nu se preocupă însă de realizarea trasabilității deșeurilor. Nenumărate portițe la limita legii și chiar dincolo de ea sunt lăsate deschise pentru ca operatorii din domeniu să poată profita de ele.