News

Ce-și dorește Nicușor Dan pentru București: o sală de concerte şi o platformă de streaming

Nicușor Dan a făcut un anunț important la finalul unei întâlniri cu reprezentanți au organizatorilor de concerte și evenimente culturale. Edilul dorește ca Bucureștiul să-și dezvolte o rețea integrată în domeniu.
29.01.2022 | 12:06
Cesi doreste Nicusor Dan pentru Bucuresti o sala de concerte si o platforma de streaming
ADVERTISEMENT

După întâlnirea de vineri, 28 ianuarie, cu reprezentanți ai organizatorilor de concerte si evenimente culturale, Nicușor Dan a transmis că dorește dezvoltarea unei strategii prin care Primăria Capitalei să dețină o platformă de streaming și o sală de concerte.

Platforma respectivă ar permite vânzarea centralizată de bilete, a declarat Nicușor Dan, care a dezvăluit și că a trimis o scrisoare Companiei Naţionale de Investiţii, pentru a cere sprijin în vederea construirii unei săli de concerte.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan dorește creșterea atractivității Capitalei pentru activități culturale și de divertisment

”Împreună cu Administratorul public Diana Punga, directoarea Direcției de Cultură a PMB, Liliana Toderiuc Fedorca și directorul executiv al Direcției Urbanism, Matei Damian, m-am întâlnit azi cu Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), cu care am discutat despre eficientizarea birocrației și creșterea atractivității Capitalei pentru activități culturale și de divertisment”, a afirmat primarul Capitalei.

Nicușor Dan consideră că industria evenimentelor poate fi o sursă importantă de venituri pentru București și un mare plus pentru viața culturală a orașului, în măsura în care este posibilă dezvoltarea unei strategii integrate.

ADVERTISEMENT

”Avem în plan și crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele pe care Primăria Generală sau instituțiile din subordine le organizează, unde să facem și vânzare centralizată de bilete”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul Capitalei vrea sală de concerte construită de Compania Națională de Investiții

”Explorăm de asemenea posibilitatea de a construi o sală de concerte în București, lucru pentru care am trimis o scrisoare Companiei Naționale de Investiții, care să ne ajute cu fonduri”, a ținut să precizeze edilul.

ADVERTISEMENT

În context, Nicușor Dan a amintit din nou că nu dorește să risipească banii publici pe concerte și festivaluri, dar că este foarte interesat de colaborarea cu diverse companii pentru organizarea unor evenimente din care Primăria Capitalei să aibă numai de câștigat.

”Vom veni în perioada următoare cu un regulament care să facă mai simplă organizarea de evenimente, integrând şi propunerile pe care le vom primi de la AROC”, a declarat Nicușor Dan.

ADVERTISEMENT
Tags: