News

Nikos Papadopoulos a fost „săltat” de mascați! Adriana Bahmuțeanu îi sare în apărare și susține că oamenii legii au comis un abuz

28.05.2020 | 15:17
Nikos Papadopoulos a fost saltat de mascati Adriana Bahmuteanu ii sare in aparare si sustine ca oamenii legii au comis un abuz
Nikos Papadopoulos a fost luat de acasă cu mascații. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Un cunoscut interpret de muzică grecească a fost „săltat”de mascați în plină zi și plasat apoi cu forța în carantină la Techirghiol, fără nicio explicație. Este vorba despre nimeni altul decât Nikos Papadopoulos, care s-a stabilit cu mai bine de opt ani în urmă la Constanța, atras de atmosfera Mării Negre, dar și de căldura cu care publicul din România îl întâmpină de fiecare dată.

Nikos Papadopoulos, luat de acasă cu mascații. Adriana Bahmuțeanu susține că oamenii legii au comis un abuz

Ziua în amiaza mare, îndrăgitul artist s-a trezit implicat fără voia sa într-un scandal monstru. Potrivit bunei sale prietene, Adriana Bahmuțeanu, acesta a fost luat de acasă cu mascații și dus în carantină, pe motiv că s-a întors de curând din țara natală.

ADVERTISEMENT

Fosta prezentatoare TV afirmă că în cazul interpretului de muzică grecească a fost comis un abuz și solicită șefului DSU, Raed Arafat, să intervină pentru remedierea situației. Între timp, Nikos Papadopoulos rămâne la Techirghiol, unde „stă ca la pușcărie” și „a ajuns să se roage pentru un pahar cu apă”.

Reacția Adrianei Bahmuțeanu după ce artistul a fost „săltat” de mascați

Este clar un abuz! S-a întors acum cinci zile din Grecia și s-a dus acasă, la Constanța. Miercuri s-a trezit cu mascații peste el.

ADVERTISEMENT

L-au luat ca pe un infractor și l-au dus la Techirghiol, în carantină. El este bolnav, are probleme cardiace, acum trăiește un adevărat șoc.

A ajuns și la spital, unde abia la rugămintea mea i s-a făcut un test de coronavirus. Acolo a ajuns să se roage pentru un pahar cu apă.

ADVERTISEMENT

Apoi a fost dus din nou la Techirghiol și închis, stă ca la pușcărie acolo, îi bagă mâncarea prin ușă.

Nimeni nu ne dă vreo explicație, el nici măcar nu știe limba română. Am înțeles că doar Raed Arafat poate să intervină în acest caz. Păi mă apuc eu să-l sun?

ADVERTISEMENT

Asta îmi mai trebuie, să fiu acuzată și de trafic de influență. S-au comportat cu el de parcă era cel mai mare criminal în serie. A fost dus în carantină cu o dubă specială, cum doar în filme mai vezi”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

ADVERTISEMENT