Sport

Nimeni nu știe cine a fost prima soție a lui Giovanni Becali: „Machedoancă din Tunari! A cântat Gil Dobrică”

Puțină lume din Românie știe că Giovanni Becali a mai fost căsătorit înainte de mariajul actual cu Stella Becali. Impresarul a vorbit, la FANATIK, despre prima sa soție.
12.02.2026 | 23:15
Nimeni nu stie cine a fost prima sotie a lui Giovanni Becali Machedoanca din Tunari A cantat Gil Dobrica
Detalii necunoscut despre prima soție a lui Giovanni Becali. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Giovanni Becali, fără îndoială cel mai de succes impresar din fotbalul românesc, este o figură cunoscută de opinia publică din țară. Recent, la FANATIK, omul de fotbal a vorbit despre unele subiecte legate de viața sa personală. Dezvăluiri necunoscute publicului despre prima soție a agentului de jucători.

Când s-a căsătorit Giovanni Becali cu prima soție, o „machedoană din Tunari”

Înainte de a se căsători cu actuala soție, columbianca Narda Stella, Giovanni Becali a mai avut un mariaj. La „Giovanni Show”, impresarul a oferit unele detalii extrem de interesante despre viața sa de familie. Puțină lume știe cine a fost, de fapt, prima soție a acestuia.

ADVERTISEMENT

Tradiția veche spune că machedonul trebuie să-și ia soție machedoancă. În tinerețea sa, fără să fie obligat, Giovanni Becali nu a făcut rabat de la acest obicei. Acesta a dezvăluit faptul că, în tinerețe, a fost căsătorit cu o fată machedoancă din Tunari. Iar nunta lui nu a fost una oarecare, izolată, ci cu mare fast. La evenimentul cu sute de persoane a cânt legendarul Gil Dobrică.

„Eu am luat o machedoancă și am trăit câteva luni cu ea. Am făcut nuntă, mi-a cântat Gil Dobrică, Dumnezeu să-l ierte. Dar am stat câteva luni și am plecat. (…) Nunta a fost mare, frumoasă, cu 300-400 de machedoni, în curte”, spune Giovanni.

ADVERTISEMENT

De ce a divorțat Giovanni Becali de prima sa soție

Întrebat dacă s-a căsătorit la insistențele familiei sale, Giovanni Becali a spus că nu acest lucru a stat la originea primului său mariaj. (n.r. De ce te-ai căsătorit, că era tradiția?) Nu era tradiția. Cunoscusem o fată. Ne-am împrietenit, ne-am căsătorit. Apoi, eu nu am mai vrut să stau în țară. Am auzit că ea nu a mai vrut. Că sunt un aventurier, că îi este frică și așa mai departe. Și atunci…”.

ADVERTISEMENT

Impresarul a mai povestit faptul că la ei, la machedoni, în momentul divorțului, darul se ia înapoi. În ceea ce-l privește, Giovanni Becali a spus că el nu a mai dorit nimic de la prima sa soție. „Eu nu am mai luat zestre. Am zis că nu mai vreau. Aur, inele, cearceafuri. Era lumea săracă în anii 70”.

Cine este actuala soție a lui Giovanni Becali

Giovanni Becali este căsătorit cu Stella Becali (născută Stella Narda Hernandez), o femeie de origine columbiană. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu peste două decenii, la Paris. Au împreună trei fiice: Pamela, Andreea și Laura. Faimosul impresar, în vârstă de 73 de ani, este cu 6 ani mai mare decât soția sa.

ADVERTISEMENT

Nimeni nu știe cine a fost prima soție a lui Giovanni Becali: „Machedoancă din Tunari! A cântat Gil Dobrică”. Exclusiv