News

Ninsori abundente și viscol lovesc România în următoarele zile. ANM a emis cod galben. Se anunță strat de zăpadă consistent

România va fi lovită în următoarele zile de un val de ninsori și de viscol, fapt pentru care ANM a emis alerte cod galben. Se va depune strat de zăpadă consistent.
20.11.2024 | 10:24
Ninsori abundente si viscol lovesc Romania in urmatoarele zile ANM a emis cod galben Se anunta strat de zapada consistent
Alertă cod galben de ninsori și viscol emisă de ANM. Zonele unde se depune strat consistent de zăpadă. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe alerte cod galben de ninsori abundente și viscol. Se anunță și un strat consistent de zăpadă în mai multe zone din țară.

Alertă cod galben de ninsori și viscol emisă de ANM. Zonele unde se depune strat consistent de zăpadă

Specialiștii ANM au refăcut prognoza pentru următoarele zile. Noi alerte cod galben au fost emise de meteorologi, de această dată unele care anunță un val de ninsori abundente și viscol puternic.

ADVERTISEMENT

Un cod galben de intensificări ale vântului și ninsori abundente este valabil începând din această seară, ora 20.00, până joi dimineața. Afectată este jumătate de țară.

La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite. Aici se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70…90 km/h.

ADVERTISEMENT

Va ninge abundent și în zonele mai joase din centru și est. ANM anunță că în Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h.

ADVERTISEMENT
Cod galben ninsori și viscol. Harta ANM
Cod galben ninsori și viscol. Harta ANM. Sursa foto: meteoromania.ro

Pe lângă alerta de ninsori, Administrația Națională de Meteorologie a emis și un cod galben de vânt puternic. Miercuri, la ora 10.00, a intrat în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului.

Până la orele serii (20.00) vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și pe litoral, cu viteze de 50…70 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90 km/h.

ADVERTISEMENT

ANM, informare de precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă, intensificări ale vântului

Pe lângă alertele de tip cod galben, meteorologii ANM au actualizat și informarea de vreme rea emisă marți. De miercuri de la ora 10.00 până sâmbătă la ora 20.00 vor fi precipitații în toată țara.

Va ploua în sudul țării. În restul regiunilor vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei.

”Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă și montană vor depăși 30…40 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, anunță ANM.

În Capitală, vremea se schimbă radical. Miercuri și joi va ploua. Vineri, cerul va avea înnorări, mai accentuate seara și noaptea când temporar vor fi precipitații.

ANM anunță că va ploua, iar spre sfârșitul intervalului, trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.