Specialiștii ANM spun că trebuie să ne așteptăm la ninsori, lapoviță și ploi până la finalul săptămânii. Acest episod de iarnă va dura câteva zile. Când ar urma să schimbe vremea?
Iarna a venit mai devreme decât ne așteptam în mai multe zone ale țării, inclusiv în București. Primii fulgi de nea din acest sezon sunt un motiv de bucurie, mai ales pentru copii. Meteorologul ANM, Mihai Timu, a declarat la Digi 24 că precipitațiile mixte se vor menține pe parcursul zilelor următoare.
Totuși, șansele să se depună strat de zăpadă sunt mici. Marți, temperaturile diurne vor fi de 4-5 grade în Capitală. Vremea se va menține închisă, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei, cel puțin până la finalul acestei săptămâni.
Astăzi rămâne în vigoare codul galben de ninsori pentru zona Carpaţilor Meridionali, aici unde este așteptat un strat consistent de zăpadă. Ulterior, ninsorile se vor restrânge și vor viza zona de nord a Carpaţilor Orientali.
Și miercuri vor fi temperaturi scăzute, iar vremea se va menține rece în toată țara, inclusiv în Capitală. Sunt anunțate ploi în Dobrogea, Maramureș, Transilvania și Moldova, iar pe arii restrânse lapoviță şi ninsori.
Un peisaj veritabil de iarnă va fi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, unde va continua să ningă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 11 grade, iar minimele între -5 și -4 grade, la nivelul întregii țări.
Joi, vremea se va menține rece în mare parte a României. Valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, mai ales în regiunile extracarpatice. De altfel, până vineri dimineața vor fi precipitații mixte, lapoviță, ninsori și ploi, pe arii extinse în jumătatea sudică și izolat în restul teritoriului.
Situația nu se va schimba prea mult nici sâmbătă în privința precipitațiilor mixte. Temperaturile vor fi în scădere, urmând să se înregistreze între 0 și 10 grade în timpul zilei, iar în timpul nopții vor fi între -6 și 2 grade.
Potrivit meteorologului ANM, vremea se va schimba de duminică. Temperaturile vor crește atât în Capitală, cât și în restul țării. „Este un scurt episod de iarnă, rămânem cu această vreme rece până spre finalul săptămânii, după care de duminica, dar mai ales de săptămâna viitoare, o să urmeze o încălzire a vremii.
Deocamdată, mai putem avea precipitaţii, intervale scurte de precipitaţii la jumătatea săptămânii, din nou sub toate formele, la nivel local, după care spre weekend vremea pare să se mai stabilizeze, adică eventual vom avea doar ceaţă în orele dimineţii”, a transmis meteorologul Mihai Timu la Digi24.