Fotbal intern

Turcii au venit la meci după Niţă, portarul A GREŞIT la ambele goluri!

Florin Niţă a fost urmărit aseară de reprezentaţi a două echipe din Turcia. Cei de la Sivasspor sunt cei mai interesaţi în acest moment de achiziţionarea portarului Stelei şi au venit...
26.07.2017 | 00:09
Turcii au venit la meci dupa Nita portarul A GRESIT la ambele goluri
ADVERTISEMENT

Florin Niţă a fost urmărit aseară de reprezentaţi a două echipe din Turcia. Cei de la Sivasspor sunt cei mai interesaţi în acest moment de achiziţionarea portarului Stelei şi au venit special pentru a-l vedea la lucru în partida cu cei de la Viktoria Plzen. Cu toate acestea, deşi goal-keeper-ul a fost, în mod constant, unul dintre cei mai buni jucători ai roş-albaştrilor, acesta are partea lui de vină şi la primul, şi la cel de-al doilea gol al cehilor.

La primul, reuşit de Krmencik în prima repriză, portarul împarte vina cu Larie. Are ca alibi faptul că a văzut târziu mingea şi că fundaşul care a jucat în sezonul trecut la CFR a fost depăşit extrem de uşor, însă şi portarul a primit golul pe colţul scurt, pe sub mână chiar, fiind poziţionat destul de slab. La al doilea, portarul a avut de parat un şut foarte greu, însă a respins în mijlocul careului, de unde Kopic a reluat fără probleme în poarta goală.

ADVERTISEMENT

Niţă transfer. Gigi a cerut 1,5 milioane. Sivasspor îl vrea

Nita transfer. Gigi Becali nu ar zice nu unei oferte pentru portarul său, însă pune două condiţii. Dacă cei de la Sivasspor vor să.l achiziţioneze pe Niţă, aceştia trebuie să pună pe masă 1,5 milioane de euro. În plus, patronul celor de la FCSB nu vrea să-l cedeze decât după consumarea tururilor preliminare ale competiţiilor europene, Champions League sau Europa League.

Becali are de gând să-l cedeze pe portarul care era netransferabil în urmă cu un sezon pentru că acum a reuşit să achiziţioneze un portar de viitor, pe Andrei Vlad de la CSU Craiova. De altfel, patronul FCSB chiar a declarat în momentul transferului puştiului de doar 18 ani că va avea asigurat locul de under 21 pentru câteva sezoane şi că acesta va fi titular în locul lui Niţă.

ADVERTISEMENT