News

Noaptea muzeelor 2019. Care sunt locațiile din București în care intrarea este gratuită

17.05.2019 | 18:37
Noaptea muzeelor 2019 este un eveniment organizat la nivel național, peste 100 de muzee vor fi deschise Sursa foto: Hepta.co

Noaptea muzeelor 2019, ediția a 15-a va avea loc sămbătă, 18 mai, începând cu ora 18. La nivel național publicul poate vedea expoziții, intervenții și experiemente artistice, precum și piese de teatru, dans, concerte și proiecții. În Capitală, peste 50 de muzee s-au înscris în circuitul muzeal. Activitățile pe care le propun organizatorii bucureșteni sunt adaptate tutoror vârstelor, de la copii până la bătrâni și interesele culturale sunt variate.

Locațiile din București în care intrarea este gratuită

Noaptea muzeelor 2019 este un eveniment așteptat cu mare interes de multă lume. Evenimentul este organizat la nivel național de Rețeaua Națională de Muzee din România (RNMR). Anul acesta, în Capitală, s-au înscris peste 50 de muzee și spații neconvenționale. Participanții vor avea parte de concerte, piese de teatru, dans, precum și expoziții, experimente artistice și proiecții.

Muzeele care au intrarea gratuită pentru evenimentul de sâmbătă seara sunt numeroase, printre care se numără Muzeul Național al Țăranului, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Geologie, Muzeul „George Enescu”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană “Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Muzeul Universității Politehnica. Lista completă a muzeelor din București este afișată pe site-ul oficial al evenimentului, noapteamuzeelor.org.

Evenimentul este inițiat de Ministerul Culturii  și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. În toată țara s-au înscris pentru Noaptea Muzeelor peste 100 de muzee și entități culturale, din 32 de județe.

Muzeul Antipa va fi închis doar pe perioada zilei
Peste 50 de muzee au intrarea gratuită în Capitală. Vizitatorii sunt așteptați cu surprize și numeroase activități
Sursa foto: Hepta.ro

Surprizele se țin lanț la Noaptea muzeelor

“Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor la Antipa oferă şi alte surprize plăcute. Astfel, Questo pune la dispoziţia vizitatorilor un traseu muzeal digital care pot fi explorat gratuit, cât timp aşteaptă la intrarea în muzeu, precum şi un alt proiect special gândit pentru a face cât mai prietenoasă interacţiunea între vizitatori şi muzeu”

,informează organizatorii evenimentului.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, cel mai vizitat muzeu din cadrul evenimentului va fi închis în intervalul orar 10,00 – 18,00. Porțile muzeului se vor deschide la ora 18 unde ,,Cel mai mic muzeu din România” va putea fi admirat de toți cei prezenți la eveniment. Timp de 20 de minute va fi expus în fața intrării principale costumul renascentist de damă Madrigal, unicul exponat al muzeului Madrigal & Cantus Mundi.

Opera Comică pentru Copii organizează ateliere de colorat și desenat. Vizitatorii pot vedea în cadrul unui grup organizat la fiecare 15 minute acvariile cu pești exotici, o mini expoziție educațională, dar și întâlniri cu personaje celebre din spectacole. Copiii au la dispoziție o mulțime de jocuri logice și de perspicacitate. Să sperăm că vremea va ține cu participanții la eveniment. Anul trecut ploaia a stricat planurile celor care și-au dorit să viziteze muzeele cu intrare liberă din capitală.