Sport

Noi acționari la FCSB? Cum a comentat Gigi Becali o astfel de mutare: „I-ai băgat banii omului în buzunar”

Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea ca la FCSB să vină și alți acționari. Latifundiarul din Pipera a dat verdictul, după un sezon modest al echipei sale.
06.06.2026 | 15:01
Noi actionari la FCSB Cum a comentat Gigi Becali o astfel de mutare Iai bagat banii omului in buzunar
Acționari noi la FCSB? Gigi Becali a dat răspunsul. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB și-a salvat sezonul cu o calificare în preliminariile Conference League în urma barajelor. Bucureștenii au avut însă un parcurs modest în stagiunea recent încheiată. Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea ca formația „roș-albastră” să beneficieze de ajutorul unor noi acționari. Latifundiarul din Pipera a dat un verdict tranșant.

Gigi Becali nu acceptă alți acționari la FCSB

Gigi Becali refuză cu vehemență ca alți acționari să vină și să investească la FCSB, considerând că are oricând puterea financiară de care este nevoie pentru a susține și a face performanță la echipă. „De ce? Pentru ce? Ce-mi trebuie mie? Asta fac unii care au nevoie de bani și nu au bani să țină echipă. Pentru ce să aduc eu un acționar? Ce nevoie am eu de el. Dacă vreau să bag eu 20 de milioane de euro, bag 20 de milioane de euro. Dau eu 3 milioane de euro, de ce să-mi iau asociat? Nu e frumos asta.

ADVERTISEMENT

La fotbal nu e așa, nu e ca în alte afaceri. La fotbal se iau niște hotărâri și nu poți să iei hotărâri în locul cuiva pentru că bagi și tu bani. Dacă iau o hotărâre, trebuie să te întreb. Dacă afacerea produce 20 de milioane de euro pe an, dacă eu conduc poate produc numai 10, 7, 2, dar i-ai băgat banii omului în buzunar. Așa trebuie să scoți omului bani din buzunar”, a spus patronul FCSB-ului la TV Digi Sport.

Gigi Becali nu se teme de Universitatea Craiova nici după anunțul lui Mihai Rotaru

Eventul realizat de Universitatea Craiova în acest sezon a atras atenția investitorilor. Într-o discuție avută cu Horia Ivanovici la FANATIK EXCLUSIV, Mihai Rotaru a dezvăluit faptul că în această vară ar putea să mai apară și alți acționari la clubul din Bănie. Gigi Becali a reacționat în stilul caracteristic când a auzit de planul oltenilor.

ADVERTISEMENT

„E, mă sperie Craiova! Nu mai pot! Cum să mă sperie Craiova pe mine? (n.r. – 10 acționari) Eu sunt mai bogat cât toți 10 la un loc. Ei toți 10 la un loc nu au averea mea. Nu că sunt limitați financiar, dar sunt eu prea puternic față de ei”, a declarat Becali, conform sursei menționate mai sus.

ADVERTISEMENT
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie