Noi amănunte despre drama de la blocul din Timișoara. Medicii credeau că părinții intoxicați erau depresivi pentru că și-au pierdut copiii

Dan Suta   
în Hot News
19/11/2019, 12:16
Noi amănunte despre drama de la blocul din Timișoara. Medicii credeau că părinții intoxicați erau depresivi pentru că și-au pierdut copiii
Noi detalii despre cum au acționat autoritățile la blocul din Timișoara, după deratizare. Sursa foto: opiniatimișoarei.ro

Noi amănunte apar în legătură cu felul în care au acționat autoritățile la blocul din Timișoara, în urma deratizării. Trei persoane au decedat după ce au inhalat substanțele toxice și mai multe se află în spitalele din orașul de pe Bega.

Medicii credeau că părinții intoxicați erau depresivi pentru că și-au pierdut copiii

Medicii credeau că pacienții care au fost intoxicați cu substanțele periculoase folosite la dezinseție erau depresivi, motiv pentru care au acționat atât de greu. Au apărut informații în ultimele ore și în legătură cu cât de periculoase sunt substanțele folosite de firma care a pornit deratizarea mai multor blocuri din viitoarea capitală culturală europeană.

Directorul Ambulanței Timiș, Iancu Leonida, a vorbit despre cum s-a desfășurat totul din prima secundă în care autoritățile au fost alertate în legătură cu ciudățeniile care se petreceau în blocul cu pricina, după ce mai multe persoane au acuzat stări de rău taman după ce s-a făcut dezinsecția.  Directorul Ambulanței spune că medicii credeau că familia care și-a pierdut copiii ar fi suferit de depresie, neluând sub nicio formă în calcul posibilitatea ca părinții să fi fost intoxicați.

Medic: „Doar psihic erau afectați, nu și fizic”

„Primul apel a fost în jurul orei 9, sâmbătă dimineața, am trimis o mașină la locul solicitat unde s-a constat că e vorba de un copil cu stare de slăbiciune, nu foarte grav. Asistenții noștri trebuie să ducă orice suspiciune la spital, astfel că eu au vrut, dar s-a refuzat internarea sub semnătură și s-a lăsat liniște până spre seară. Și au început apelurile”, a declarat Iancu Leonida, conform româniatv.net.

„Nici o clipă nu s-au gândit la o intoxicație având în vedere evenimentul care fusese în familie, ne-am gândit la situația familială, la depresia provocată de decesul copilului, au fost consiliați psihic, calmante, îndrumați spre un consult psihologic, doar psihic erau afectați, nu și fizic”, a mai spus șeful Serviciului de Ambulanță din Timișoara.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles