La mijlocul anului 2022, ministrul Transporturilor a semnat primele două contracte pentru un lot al Autostrăzii Moldovei, respectiv Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63 de kilometri.
Construcția A7 prinde viteză în acest debut de an 2023. Miercuri, 15 februarie 2023, la sediul Ministerului Transporturilor s-au semnat contractele de execuție pentru lucrări la alte trei loturi de pe Autostrada 7, pe tronsonul Bacău-Pașcani.
E vorba de 77 de km de autostradă, care vor fi construiți tot de o firmă românească. Teoretic, toți cei 320 de km din drumul de mare viteză care va lega Ploieștiul de Pașcani ar trebui să fie predați până în 2026. Dacă acest lucru nu va fi îndeplinit, România ar urma să piardă banii europeni alocați prin PNRR.
În prezent, peste 305 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) sunt în mod oficial în construcţie, odată cu semnarea contractelor de execuţie pentru cele trei loturi ale autostrăzii Bacău – Paşcani, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Aceste contracte ce vizează construcţia celor 77,4 km ai autostrăzii Bacău – Paşcani au fost semnate cu asocierea de firme româneşti SC Spedition UMB SRL – SC SA&PE Construct SRL – SC Tehnostrade SRL. Valoarea totală a contractelor este de 4,68 miliarde de lei (fără TVA), notează Agerpres.
”Odată cu semnarea acestor trei contracte, reuşim să ajungem la 305 kilometri din 320 din A7 contractaţi. Vorbim de FIDIC roşu, deci direct execuţie. Munca nu trebuie să se oprească aici, pentru că la fel de importante sunt şi celelalte proiecte şi anume de a merge de la Paşcani în sus către Suceava şi Siret şi sunt cât se poate de optimist că anul acesta vom reuşi să scoatem la licitaţie pe FIDIC galben şi aceste tronsoane şi de asemenea A8. Este o muncă care vine din spate ca să reuşim astăzi să semnăm mai ales pe FIDIC roşu, deci direct execuţie”, a spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a spus că, în prezent, un singur lot de pe A7 este necontractat. ”Eu sper ca în perioada următoare să se clarifice şi acest ultim lot. Este în desfăşurare licitaţia pe capetele din A8, iar după ce se termină aceste licitaţii tot ceea ce avem prevăzut pe contractare pe CNAIR, şi e bornă la sfârşitul anului să avem contracte pe 100%, e borna îndeplinită şi va fi îndeplinită mult mai repede”, a adăugat ministrul transporturilor.
CNAIR a semnat contractele pentru 12 din cele 13 loturi ale A7. Ploiești – Buzău este prima porțiune a autostrăzii. Cu o lungime de 63 de kilometri, aceasta este împărțită în trei loturi. Aici, constructorii nu au avansat cu mult lucrările. Lotul despre care vorbește ministrul Grindeanu, de la Pietroasele la Buzău este singurul rămas fără câștigător.
În decembrie 2022, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor a spus că, deși termenul final de realizare al A7 este anul 2026, drumul ar putea fi gata, în proporție de 80%, încă din 2025. ”Eu estimez că până în 2025 vom avea cel puțin 80% din A7 (Autostrada Moldovei) dată în trafic, urmând ca în 2026 să finalizăm ce o să mai fie”.
Autostrada Moldovei (A7) se întinde de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina. Traseul de construcție este: Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret. Lucrarea de la Ploieşti până la Paşcani, respectiv 13 loturi, a fost prinsă pe finanţare prin PNRR.