Maghiarii nu mai reprezintă de mult timp o forţă în fotbalul mondial, echipele lor ajungînd să nu prindă nici măcar play-off-ul cupelor europene. Se remarcă, în schimb, la handbal, polo şi femei frumoase! FANATIK vă prezintă şi alte amănunte inedite din cele două tabere.
Meciul dintre România şi Ungaria stîrneşte, ca de fiecare dată, pasiuni imense, iar de data aceasta există şi miză importantă, în afara orgoliului naţional: cine cîştigă face un pas foarte mare spre barajul pentru Campionatul Mondial din 2014, în condiţiile în care Olanda nu mai poate fi ajunsă în fruntea grupei, iar Turcia mai are doar şanse teoretice. În afara duelului strict de pe gazon, FANATIK vă oferă date inedite din cele două tabere, fie că este vorba despre cotele de transfer ale stranierilor, blaturile din campionatele interne sau femeile sexy care le vor ţine pumnii combatanţilor de pe Arena Naţională.
Sîntem mai „compacţi”
Chiar dacă au aparent un jucător cotat excelent pe piaţa transferurilor – după ce Inter Milano şi Liverpool au vrut să îl cumpere pe Dzsudzsak cu 15 milioane de euro, de la Dinamo Moscova – maghiarii au probleme din punct de vedere al echipei, în general. Vedetele naţionalei lor ajung la cote de piaţă de 8-9 milioane de euro, însă au şi destui jucători, în special cei proveniţi din campionatul intern, care sînt evaluaţi la cîteva sute de mii. În schimb, tricolorii au mai multă unitate şi din acest punct de vedere: Chiricheş valorează 9,5 milioane de euro, Torje – 6 milioane, Bourceanu şi Marica „sar” de 3 milioane de euro, iar Raţ, Tănase şi Maxim sînt şi ei pe aproape…
Ne bat la selecţioner
Dacă în cîmp părem să fim peste Ungaria, problemele pot să apară pe banca tehnică: selecţionerul oaspeţilor, Sandor Egervari, este considerat un adevărat „vulpoi bătrîn” (şi nu doar pentru vîrsta sa, 63 de ani), reuşind să surprindă deseori hibele adversarilor. Şi modul de abordare a meciurilor din preliminarii, din această toamnă, este elocvent: Egervari a chemat doar jucătorii cei mai în formă, indiferent de nume, pregătind şi 4 „rezerve”, în vederea meciului cu Estonia, dacă jucătorii care vor veni la Bucureşti vor încasa cartonaşe.
În tabăra României, situaţia stă exact invers, Victor Piţurcă alegînd în lot şi jucători ieşiţi din formă sau chiar fără echipă, în timp ce Mutu a fost lăsat pe dinafară, din încăpăţînarea selecţionerului.
Europa, teren virgin pentru maghiari
Chiar dacă nici românii nu stau extraordinar, ne putem lăuda în faţa rivalilor noştri cu parcursul din cupele europene, unde le dăm clasă: Steaua va juca în grupele UEFA Champions League, iar Pandurii – în Europa League. Pînă şi Petrolul şi Astra, eliminate în play-off, se pot considera „regine”, comparativ cu reprezentantele fotbalului maghiar pe plan continental. Astfel, în Liga Campionilor, Gyor a fost eliminată încă din primul tur preliminar de Maccabi Tel Aviv, după 0-2 şi 1-2. În Europa League, Ungaria a avut trei echipe, dar fără folos. Videoton a ieşit încă din turul I, eliminată de modesta Mladost Podgorica, din Muntenegru. Celelalte echipe maghiare au părăsit competiţia în turul al doilea: Stromsgodset – Debrecen 3-2 şi 2-2, Vojvodina – Honved 2-0 şi 3-1.
Blaturile şi indolenţa i-au tras în jos
Dacă în ultimii ani au început să îşi revină, după ce au pus accent pe centrele de juniori, maghiarii au avut o perioadă groaznică la nivel internaţional, aceasta durînd ani buni. În afara tendinţei de a nu se mai ocupa de segmentul copii, Federaţia de la Budapesta s-a confruntat cu încă o problemă majoră: blaturile din campionatul intern, mafia pariurilor fiind adînc implicată. De altfel, nu mai departe de 2011 a fost distrusă o reţea vastă, care aranja partide internaţionale, dar şi din ligile maghiare. Nu întîmplător, şi în scandalul blaturilor din Italia au fost implicaţi mai mulţi mafioţi din Ungaria! Ce este drept, şi în România existau aşa-numitele reciprocităţi, dar erau mai degrabă „accidente” şi nu un cancer generalizat.
Ne domină doar la polo şi handbal
Dacă la fotbal a fost vorba mai degrabă despre perioade, Ungaria jucînd finale de Campionat Mondial în 1938 şi 1954, în timp ce tricolorii au ajuns între cele mai bune opt echipe din lume în 1994, România îşi domină marii „duşmani” la majoritatea sporturilor. Gimnastica este cap de afiş, urmată de sporturi de echipă ca volei sau rugby, dar şi în canotaj şi box am fost mult timp la ani-lumină de maghiari. Ce este drept, există şi două sporturi la care ne bat fără milă de cîte ori ne prind: polo şi handbal masculin, iar în sportul pe semicerc şi fetele noastre au început să sufere decepţii, mai ales în urma confruntărilor europene Oltchim – Gyor.
Vedetele se întrec şi în bolizi
Mijlocaşul maghiar Balasz Dzsudzsak, adversarul tricolorilor, nu are un început de sezon extraordinar la Dinamo Moscova, unde a înscris un singur gol în patru meciuri. La echipa naţională, în schimb, a punctat în partida cu Cehia, iar jurnaliştii din Ungaria s-au grăbit să „salute” faptul că vedeta lor nu a rămas cu sechele după groaznicul accident suferit acum trei luni: Dzsudzsak a mers cu peste 200 de kilometri pe oră, pe o şosea udă din apropiere de Budapesta, făcîndu-şi praf maşina, un Lamborghini Aventador care valorează peste 250.000 de euro! Incredibil, dar fotbalistul a scăpat doar cu cîteva julituri, dar automobilul – un bolid care ajunge pînă la 340 de km/h – a avut serios de suferit.
Dintre tricolori, şi Ciprian Marica are o maşină care costă exact cît cea a lui Balazs Dzsudzsak, 270.000 de euro, fiind însă vorba despre un Mercedes SL63 AMG. Ca şi maghiarul, atacantul nostru a avut un incident auto nefericit, automobilul său – condus însă de un prieten – lovind mortal un motociclist acum două luni.100.000 de euro costă automobilul lui Torje, un Mercedes CLS 4×4, care i-a fost oferit de ziua sa, acum doi ani, de impresarul Cristea Opria
Dacă toţi cei 50.000 de fani care vor veni la stadion se vor pregăti cu fulare, tricouri sau eşarfe tricolore, echipa naţională a primit deja un stimulent special din partea uneia dintre artistele în mare vogă de la noi. Cîntăreaţa Sylvie a realizat un pictorial special dedicat acestui eveniment, dorind să îşi demonstreze ataşamentul faţă de tricolori prin îmbrăcarea echipamentului acestora. Fotografiile oferite cititorilor de site-ul FANATIK.RO au făcut deja senzaţie, iar Sylvie abia aşteaptă să le cînte maghiarilor, după meci, refrenul ultimei sale melodii, un adevărat succes în această vară: „Ciao, ciao, pa, pa”.
Pasiunea sa, hipismul
Înaintea partidei de la Bucureşti, fotbaliştii maghiari au primit încurajări pe reţelele de socializare de la o mulţime de vedete sau de politicieni, una cu adevărat inedită venind de la Rita Faltoyano, o fostă actriţă porno. Ajunsă la 35 de ani, aceasta s-a retras din activitate, iar acum s-a apucat de sport: hipismul este marea ei pasiune şi şi-a încropit chiar o fermă lîngă Budapesta, alături de bunicii săi. Îi place însă sportul în general, deoarece în copilărie a practicat gimnastica şi înotul, abia apoi trecînd la filme XXX. Iar acum diva maghiară se interesează şi de sportul-rege, transmiţîndu-le fotbaliştilor de la naţională: „Să vă întoarceţi cu victorie din România şi poate vă