FCSB o va înfrunta pe Sepsi OSK, duminică, de la ora 20:45, în etapa 25 din SuperLigă. Elevii lui Elias Charalambous vor victoria pe Arena Națională, după ce au obținut doar o remiză cu Farul etapa trecută, scor 1-1.
Mihai Stoica a oferit noi declarații despre răceala acuzată de Florinel Coman în urmă cu o săptămână și care l-a lăsat pe banca de rezerve până la pauza meciului cu Farul Constanța.
”Florinel Coman e în continuare răcit. Ieri s-a antrenat prima dată cu echipa după meciul cu Farul. E pe antibiotic”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Florinel Coman nu a putut să se antreneze cu două zile înainte de înfruntarea cu Farul Constanța, dar a ţinut să fie prezent în lot şi a intrat în repriza secundă, punându-şi amprenta pe jocul ”roş-albaştrilor”.
Horia Ivanovici a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că Florinel Coman a terminat sufocat partida cu formația lui Gică Hagi și a fost dat exemplu de Charalambous şi Pintilii în vestiar.
“Florinel Coman a încheiat meciul sufocat. Pur şi simplu nu putea să respire. În vestiar toţi l-au lăudat, toţi l-au dat exemplu.
L-au luat în braţe, l-au felicitat pentru sacrificiul de care a dat dovadă Florinel Coman. A terminat meciul aproape sufocat. N-a jucat deloc rău, având în vedere că a fost gripat”, a dezvăluit Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.
Ionuț Larie a egalat dintr-un penalty controversat, acordat cu VAR, în minutele de prelungiri ale meciului FCSB – Farul Constanța. Florinel Coman a fost surprins de camerele de luat vederi cum s-a exteriorizat în momentele în care FCSB a scăpat printre degete cele trei puncte puse în joc.
„Fii atent aici poză la Florinel Coman. Cum trăia. Arată cât de mult își dorește băiatul ăsta titlul. Cred că e visul vieții lui. Nu mai vrea altceva. Uite-l cum urmărește în genunchi!
Bine poate e și puțină epuizare. Și după, când se ridică, își rupe șortul”, a remarcat Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA. „De nervi”, a adăugat Robert Niță.