News

Noi detalii din cazul crimei din sectorul 1 al Capitalei. Polițiștii păzeau ușa când fosta profesoară țipa că va fi omorâtă

17.08.2019 | 21:30
Noi detalii din cazul crimei din sectorul 1 al Capitalei Politistii pazeau usa cand fosta profesoara tipa ca va fi omorata

Apar noi elemente în cazul crimei din sectorul 1 al Bucureștiului. Se pare că polițiștii au acționat în cazul profesoarei de 74 de ani ucise de fiul ei aproape identic precum cei de la Caracal, care așteptau să se facă ora șase pentru a intra în locuința lui Gheorghe Dincă.

Polițiștii păzeau ușa când profesoara de 74 de ani striga după ajutor

Reamintim faptul că în cursul zilei de ieri, 16 august, o femeie de 74 de ani a fost ucisă în locuința din sectorul 1 chiar de către fiul ei. Una dintre vecine, auzind țipetele din locuință, a sunat la 112 pentru a povesti urgența. Femeia a ieșit pe geamul de la bucătărie și striga după ajutor, moment în care unul dintre vecinii a apelat de urgență numărul serviciului unic.

Ceea ce a urmat după respectivul apel a fost de-a dreptul halucinant. În jur de 10 polițiști au ajuns în fața ușii femeii, nereușind să intre în casă. În tot acest timp, femeia striga ca din gură de șarpe că fiul ei o omoară. Una dintre vecinele care a sunat la 112 a povestit cum au decurs ultimele clipe înainte să sosească oamenii legii.

crimă sector 1
Operatoarea de la 112 nu știa ce să trimită în fața locuinței din sectorul 1: Poliția sau Ambulanța. Sursa foto: Global Reporter

Dialogul dintre vecină și 112, halucinant

„Am făcut 112, o doamnă mi-a răspuns și i-am spus cazul repede repede ca să înțeleagă despre ce e vorba și ce grav este și ce repede așteptam ajutor de la 112 și ea mi-a spus: Ce vreți să vă dau? Poliția sau salvarea?. Zic: Doamnă, v-am expus cazul, nu eu decid. Trimiteți ceva mai repede”, a povestit femeia care a sunat la 112. Dialogul, după cum se poate observa, este suprarealist, scrie știrilekanald.ro.