Noi detalii în cazul accidentului cumplit din Suceava. Șoferul, care și-a lăsat prietenul să moară, nu avea permis

Alexa Serdan   
în HotNews
14/11/2019, 16:06
Noi detalii în cazul accidentului cumplit din Suceava. Șoferul, care și-a lăsat prietenul să moară, nu avea permis
Șoferul care a provocat accidentul din Suceava nu avea permis de conducere. Sursa foto: promotor.ro

Două mașini au fost implicate într-un accident cu urmări grave în noaptea de 13 spre 14 noiembrie. În urma accidentului produs la ieșirea din orașul Câmpulung Moldovenesc au murit două persoane, iar alte două au fost rănite grave și au fost transportate de urgență la spital. Șoferul din cauza căruia s-a produs impactul dintre autoturisme a plecat de la locul faptei, dar polițiștii au aflat motivul pentru care a recurs la acest gest.

Șoferul din Vatra Moldoviței a fugit de la locul accidentului pentru că nu avea permis

Accidentul din Suceava s-a produs  în momentul în care șoferul BMW-ului, un tânăr de 31 ani, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară. Depășirea s-a făcut într-o zonă în care există indicatorul cu semnificația „Depășirea interzisă”. Bărbatul a intrat pe contrasens și a lovit o mașină care se deplasa regulamentar. Autoturismul Volkswagen Passat era condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Ostra.

În autoturismul Volkswagen Passat se aflau trei persoane, printre care și doi minori (unul de 14 ani și altul de 17 ani). Adolescentul de 17 ani a fost declarat decedat de medicii care s-au deplasat la fața locului. Celelalte două victime au fost transportate de urgență la spital. În mașina care a produs accidentul s-a găsit pasagerul din dreapta încarcerat, în stare gravă, care din păcate, a decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare. Este vorba de un tânăr de 24 de ani. Bărbatul de 31 ani care a provocat accidentul a fugit de la fața locului, dar polițiștii i-au găsit telefonul mobil.

Polițiștii l-au găsit pe șoferul vinovat de accident

Șoferul vinovat de accidentul din Suceava, un tânăr de 31 de ani din Vatra Moldoviţei, și-a lăsat prietenul să moară și a fugit. Se pare că motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest este faptul că nu are permis de conducere. În momentul de față polițiștii au deschis un dosar penal, iar bărbatul urmează să fie cercetat pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului și conducere pe drumurile publice fără permis de conducere.

 

 

Închide ×