Leo Messi a ținut capul afiș vara trecută când a parăsit-o pe Barcelona. După 16 ani în culorile blaugrana la echipa mare, starul argentinian a ales calea Parisului, mergând la campioana Franței, PSG. Însă recent, au ieșit la suprafața mai multe lucruri care au împiedicat rămânerea pe „Camp Nou” a uneia dintre legendele catalanilor.
Recent au apărut noi detalii despre negocierile dintre Barcelona și Leo Messi, în vara anului 2020. Atunci când starul argentinian intra în ultimul an de contract cu Barcelona. Conducerea grupării de pe Cam Nou era dispută să-i satisfacă toate condițiile lui Messi, doar ca acesta să rămână la formația pentru care a scris istorie!
Publicația spaniolă El Mundo a făcut publice mai multe schimburi de email-uri între Jorge Messi, tatăl starului argentinian, avocații acestuia și Josep Maria Bartomeu, președintele Barcei din acea perioadă.
Iar prima mutare a fost făcută de conducerea echipei, pe data de 4 mai, care i-a propus lui Messi “prelungirea pentru încă un an cu o clauză care indică faptul că următoarele sezoane se prelungesc automat dacă Leo nu decide altceva până la data de 30 aprilie“, după cum citează publicația spaniolă.
Primele condiții impus de Jorge Messi au fost o lojă pe Camp Nou, dar și un avion privat, care să ducă familia în Argentina, pe durata vacanței de iarnă. Condiții acceptate imediat de către conducerea echipei!
Doar că o lună mai târziu, Jorge Pecourt, avocatul lui Messi a trimis un email către Bartomeu, CEO-ului Oscar Grau și lui Roman Gomez-Ponti, șeful departamentului juridic, în care erau stipulate toate condițiile pentru ca Messi să își prelungească contractul cu Barcelona.
Mai jos, conform publicației spaniole, cele 11 condiții, pe care Messi, prin avocatul său le-a transmis oficialilor Barcelonei pentru ca starul argentinian să semneze prelungirea contractului.
1. Contract până în 2023 cu posibilitatea de prelungire unilaterală pentru Leo Messi.
2. Salariu fix: scădere cu 20% din salariul fix pentru sezonul 2020/21, recuperând 10% din salariu în sezonul 2021/22 și încă 10% în sezonul 2022/23 cu dobândă anuală de 3%.
3. Plata bonusurilor de fidelitate rămase cu dobândă adăugată.
4. Lojă VIP pe „Camp Nou” pentru familiile lui Messi și Luis Suarez.
5. Avion privat de Crăciun pentru toată familia către Argentina.
6. Plata sumelor amânate din sezonul 2020/21, plus dobândă în cazul rezilierii contractului.
7. Bonus de 10 milioane de euro la semnătură.
8. Creșterea remunerației în cazul în care se măresc impozitele.
9. Eliminarea clauzei de reziliere.
10. Prelungirea contractului lui Pepe Costa, preparatorul fizic al lui Messi.
11. Barcelona își asuma răspunderea de a-i achita lui Rodrigo Messi, reprezentantul lui Ansu Fati, comisioanele necesare.
Oficialii Barcelonei au fost parțial de acord cu condițiile impuse de Messi. Iar printre cerințele refuzate au fost scăderea clauzei de reziliere, dar și refuzul oferirii bonusului de 10 milioane de euro la semnătură. Plus salariul lui Messi nu va mai crește, până când veniturile echipei nu depășeau un miliard de euro.
Cum ultima propunere a Barcelonei nu a fost pe placul starului argentinian, cele două părți s-au despărțit în vara lui 2021. Astfel, ERA Messi la Barca s-a încheiat după 16 ani, perioadă în care sud-americanul a scris istorie pentru gruparea catalană.