Fotbal intern

Noi dezvăluiri în cazul Octavian Popescu: „Să spună povestea de la început!” Exclusiv

18.02.2021 | 21:30
Noi dezvaluiri in cazul Octavian Popescu Sa spuna povestea de la inceput Exclusiv
ADVERTISEMENT

Apar noi dezvăluiri în cazul Octavian Popescu. Ion Geolgău, fostul mare jucător al Universității Craiova și managerul departamentului de scouting al FRF, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre cazul jucătorului care a fost în curtea Craiovei și care nu a fost lăsat să meargă la selecționatele de juniori ale României.

Evoluțiile lui Octavian Popescu în tricoul FCSB-ului sunt lăudate de toată lumea, iar oficialii echipei din Bănie sunt foarte dezamăgiți că l-au scăpat din mână pe tânărul jucător. Ba mai mult, pierderea lui Popescu s-a lăsat cu amenzi.

ADVERTISEMENT

Mai nou, Gigi Becali a anunțat că a făcut un pact cu Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, asupra transferurilor. Becali a luat mai mulți jucători de sub nasul oltenilor, precum Andrei Vlad sau Gabriel Fulga, atacant care evolua la o școală de juniori din Bănie.

Noi dezvăluiri în cazul lui Octavian Popescu la Universitatea Craiova: „Sunt dezamăgit de faptul că nu ies public să spună povestea de la început”

Aflat în postura de manager al departamentului de scouting al Federației Române de Fotbal, Ion Geolgău este foarte supărat pe faptul că povestea lui Octavian Popescu nu a fost spusă de la început și că mai mulți oameni au criticat faptul că acesta nu a apărut prea des la naționalele de juniori ale României. Ba mai mult, Geolgău a dezvăluit pentru FANATIK cum ar fi putut ajunge „Tavi” la Universitatea Craiova în 2014, însă mama sa a spus că este prea tânăr:

ADVERTISEMENT

„Sunt puțin dezamăgit că nu au curajul să iasă public și să spună care a fost povestea de la început, nu pe parcurs. Octavian Popescu eu am vrut să-l aduc, eu, nu alții, în vara anului 2014. Am vorbit cu unchiul său care mi-a fost coleg de echipă, Tavi Popescu, îi poartă și numele, e băiatul fratelui său. De fapt, l-am rugat pe Nae Tilihoi, cel care era nașul lui de cununie, să vorbească cu el. A vorbit, am vorbit și eu. Mi-a spus că e prea tânăr și nu-l lasă mama lui să vină. 

Eu am plecat în vara anului 2016 de la Universitatea Craiova. L-am urmărit pe copil, am stat de vorbă cu el de vreo două-trei ori la selecții. Rămăsese micuț, nu avea forță necesară. I-am zis că-l voi urmări, că e nepotul lui Tavi și că are și nume de fotbalist și sânge de fotbalist,” a declarat Ion Geolgău în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„Iubesc prea mult acest club pentru a arunca cu piatra în ei. Am documente cu motivele Craiovei pentru care Tavi nu a fost lăsat să meargă la lot”

Fostul mare jucător al Universitățiii Craiova spune că are documente prin care oficialii olteni au încercat să motiveze faptul că i-au interzis lui Octavian Popescu să meargă la lotul național:  „După acele selecții, l-am chemat la echipa națională. Nu știu cum a ajuns el la Craiova în 2018.

Ei nu au vrut să îi dea drumul la lot, iar faptul că nu au curajul să vină public și să spună că nu l-au lăsat din anumite motive mă dezamăgește. Eu știu că sunt niște tipi corecți în club, dar probabil le este teamă, nu știu de ce sau de cine, de suporteri, chiar nu-mi dau seama. Eu nu i-am sunat să le cer socoteală.

ADVERTISEMENT

Pot oricând să ies, întrucât mai mulți comentatori sportivi ne critică pentru faptul că Octavian Popescu nu are meciuri la echipa națională. Nu are și nu din cauza noastră, a departamentului de scouting al FRF. L-au acuzat pe Mihai Stoichiță. Nu îi iau apărarea, el știe să se apere. Craiova ar trebui să iasă și să spună, să dea un comunicat. Eu știu, dar e treaba lor acolo. În situația lui Octavian Popescu mai sunt și alți copii care nu sunt lăsați la selecții, fiindcă le este teamă să nu vină cluburi mai bine organizate și să îi ia. Noi nu avem nicio putere, nu putem să obligăm. 

  • 18 apariții la FCSB în Liga 1 are Octavian Popescu 
  • 350.000 de euro este cota jucătorului de doar 18 ani

Să știe cei de la Craiova că eu am documente în care explică de ce nu e lăsat, dar așa, laitmotiv. Nu vreau să le fac publice, iubesc prea mult acel club ca să arunc cu o piatră în ei, dar e vorba de meseria mea. Lumea mă acuză de incompetență. Nu spun că sunt cel mai bun, dar am în urmă vreo 30 de copii pe care i-am descoperit de tineri, vorbind de Luțu, Dănciulescu, Stoican. Sunt destui care să înțeleagă situația și să discute direct cu Craiova, nu să mai acuze Federația Română de Fotbal,” a mai declarat managerul departamentului de scouting al FRF.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Chindia Târgoviște: 2,02 este cota pentru „sub 2,5 goluri FCSB”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT