News

Noi imagini şocante cu femeia din Constanța căzută de la balcon. Intervenția salvatorilor, desfășurată sub privirile soțului

18.02.2021 | 13:27
Noi imagini socante cu femeia din Constanta cazuta de la balcon Interventia salvatorilor desfasurata sub privirile sotului
Noi imagini şocante cu femeia din Constanța căzută de la balcon. Intervenția salvatorilor, desfășurată sub privirile soțului. Sursa foto: captură Antena 3
ADVERTISEMENT

În spațiul public au apărut noi imagini șocante de la tragedia din Constanța, acolo unde o femeie a căzut de la balcon încercând să se salveze din incendiul care îi cuprinsese apartamentul.

Din cele mai recente filmări se văd momentele cutremurătoare care au urmat imediat după ce femeia a căzut de la etaj. Sub privirile îngrozite ale soțului, echipajele de intervenție demarează primele acțiuni de salvare.

ADVERTISEMENT

Se observă un haos general la locul salvării, cu angajații de la SMURD care acționează total în dezacord cu prevederile procedurii în astfel de situații.

Noi imagini cu femeia din Constanța căzută de la balcon

O serie de noi imagini, cu puternic impact emoțional, în care se poate observa cum echipajele SMURD mută corpul femeii imediat după căzătură, au apărut în media.

ADVERTISEMENT

Cei aflați la locul tragediei din Constanța au luat-o pe victimă de mâini și de picioare și au mutat-o până când un alt membru al echipajului le-a cerut să o lase jos,

În acest caz a fost declanșată o anchetă. Trei subofițeri de la Detașamentul Constanța sunt cercetați pentru că ar fi anunțat evenimentul târziu.

ADVERTISEMENT

În urmă cu două zile, o femeie de 57 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 6 al blocului în care locuia, în urma unui incendiu i-a cuprins apartamentul. S-a întâmplat chiar sub ochii angajaților ISU, care veniseră la intervenție fără aparatura de salvare în astfel de situații.

Imaginile șocante în care femeia a sărit de la balcon au fost surprinse de un martor. Femeia a stat agățată de pervazul balconului însă nu a a mai rezistat și a căzut în gol.

ADVERTISEMENT

Tragedia a avut loc în contextul în care primele echipaje de pompieri venite la faţa locului nu aveau nici autoscară şi nici o saltea pe care femeia să poată sări.

Ulterior, ISU Constanţa a transmis că la faţa locului a fost adusă o autoscară, la două minute după ce femeia a căzut de la etaj, însă în spaţiul public au apărut imagini care arată că autoscara ar fi ajuns cu o întârziere de 14 minute.

Parchetul Militar București, anchetă privind intervenția ISU la Constanța

În acest caz, Parchetul Militar s-a autosesizat și a deschis un dosar penal in rem pentru neglijență în serviciu în legătură cu intervenția ISU Dobrogea.

”Procurorii militari de la Parchetul Militar București s-au sesizat din oficiu cu privire la modalitatea în care s-a făcut intervenția pompierilor de Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța la incendiul din municipiul Constanța.

Încadrarea este, potrivit actului de sesizare, de neglijență în serviciu. Urmează să se facă cercetări”, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al parchetului Militar București, Dana Dediu.

ADVERTISEMENT
Tags: